Fotomodelul în vârstă de 14 ani, care a murit în China, după o defilare care a durat 13 ore, suferea de meningită, iar boala i-a fost agravată de lipsa somnului și a pauzelor din timpul prezentărilor de modă.

Rusoaica Vlada Dziuba visa să devină un supermodel cunoscut și renunțase la școală pentru un contract de modelling, pe trei luni. Adolescenta a ajuns la o prezentare de bijuterii în China, însă după 13 ore de ședințe foto și defilări, fata i-a spus la telefon mamei sale că este epuizată, apoi a leșinat și a intrat în comă. Două zile mai târziu, tânăra s-a stins din viață.

La autopsie, medicii au descoperit că aceasta suferea de o meningită, exacerbată de epuizare, și că a murit de septicemie, care i-a afectat organele viscerale, disfuncție hepatică și insuficiență renală. Potrivit The Siberian Times, organele tinerei au intrat pe rând în colaps.

Acum, părinții săi nu își permit să readucă trupul adolescentei în Rusia, pentru înmormântare. Vlada va fi incinerată, iar rămășițele sale vor fi aduse acasă abia peste o lună. Diplomații ruși au cerut însă autorităților chineze să amâne incinerarea până când mama copilei va reuși să ajungă în China, pentru a-și lua rămas bun de la fiica ei.

Agenția chineză de modelling a cărei angajată era Vlada a respins acuzațiile cum că ar fi exploatat-o pe tânără. Potrivit The New York Post, Vlada rămânea cu doar 8,27 dolari pe zi, după ce își plătea zborurile cu avionul, cazarea și mâncarea în China.

Sursa: agora.md

Distribuie articolul: