La școală toți vor scrie despre „cum am petrecut vacanța în această vară”, dar noi vom încerca să va povestim cum a petrecut ultimele trei luni de vară interpretul rus Egor Kreed.

La cei 23 de ani Egor a sărbătorit cu mare fast ziua sa de naștere. Însă a întrerupt turneul în care se afla, pentru o zi, și a zburat la Moscova, unde a adunat în cinstea zilei sale de naștere pe cei mai apropiați prieteni și numeroase stele.

A primit o mulțime de cadouri. Dar cel mai bun frumos și plăcut cadou l-a primit de la Victoria Bonya. Aceasta i-a dăruit un pui de tigru.

De ziua sa de naștere, Egor a arătat lumii și pe sora lui Paulina. Internauții au discutat mult despre această fată frumoasă. Toți au remarcat cât de bine arată și ce siluetă bine lucrată are.

Egor a reușit, de asemenea, să se relaxeze în Monaco și să probeze primele modele de Tesla.

Și cel mai important, cântărețul Egor Kreed a jucat în al treilea sezon al comediei „Hotelul Eleon”.

 

„August. Toate prostiile ies la iveală. Ultima lună de vară e plină de amăgeli. Nu, nu este o conspirație sau o linie neagră 😉 E – august. Eu chiar i-aș spune mulțumesc acestei luni care mi-a arătat cine și cât valorează. Anterior, încă un an și jumătate în urmă, eu însuși mă îndoiam de acest lucru. Acum înțeleg că, dacă nu ridici „ancora”, mai departe nu vei „pluti”. Munciți, munciți din greu și credeți în voi. Numai înainte!”, a scris interpretul la o poză publicată pe Instagram.

Cel mai recent videoclip al interpretului Egor Kreed a adunat aproape 3,8 milioane vizualizări.

Sursa: Instagram.com

Distribuie articolul: