În această duminică, s-a împlinit un an de când Adela Popescu și soțul său, Radu Vâlcan au devenit părinții unui băițel minunat. Cei doi își adoră copilul la maxim și încearcă să îi ofere tot ce este mai bun. Însă, nu toată lumea cunoaște detalii despre cum l-a adus pe lume Adela pe fiul său. „Cu greu mi-am făcut curaj să scriu despre asta. Am avut nevoie de un an să mă adun și să cred că vă pot povesti cum a fost pentru mine nașterea lui Alexandru”, a scris mămica pe rețelele de socializare.

Articolul despre ziua nașterii a apărut ieri, pe blogul vedetei române:

„Eram pe terasa prietenilor noştri, cei ce urmau să devină naşii lui Alexandru, şi urmăream cu sufletul la gură meciul România–Franţa. De vreo două zile începusem să am nişte dureri de spate, dar care cedau la no-spa. În seara aceea însă se intensificaseră şi Anca Sultan, medicul meu, mi-a spus să o sun neapărat în cazul în care se îngroaşă gluma.

–Mă, iubire, am nişte dureri de spate ce vin că nişte valuri. Cred că vreau la maternitate. Aşa, de control.
–Iubita, mergem, dar stai să se termine meciul.

Va daţi seama că nici eu nu mă arcuiam de durere, deci nici el nu avea cum să creadă că a venit momentul. E drept că eram deja în 39 de săptămâni şi 4 zile, însă îmi imaginasem momentul asta în fel şi chip, dar niciodată aşa. Eram pregătită pentru dureri de burtă, nu de spate. Bănuiam că mai întâi mi se va rupe apa şi aşa voi înţelege că e cazul să zburăm la spital. În fine, nu credeam sub nicio formă că bebeluşul e pregătit. Nu în seară aceea.

13239165_1266824596680165_425527730453729197_n

Am plecat la Medicover. M-a primit medicul de garda şi după control a zis să rămân peste noapte acolo. Am fost invitată într-un salon, m-am schimbat frumos în cămăşuţă de noapte, liniştită că voi dormi buştean cine ştie până când. I-am spus lui Radu să meargă liniştit acasă la Ciu şi că îl sun eu dacă e ceva. După nici jumătate de ora a început furtuna. Dureri cumplite de spate, jos de tot, cu o ritmicitate de 3 minute între ele. Apăs butonul şi spun asistenţei că mă doare rău şi dacă e posibil să îmi facă un calmant.

–Domnişoară, durerile de naştere nu trec cu calmante.
–Ba trec, că eu nu nasc azi.

Mi-au făcut un calmant injectabil. Nimic. După o vreme intravenos. Nimic. Mi-am dat seama că se apropie. Problema era că aparatul de monitorizat nu era de acord cu noi. Contracţiile erau mici, dilataţia zero, eu simţeam 100. Mă internasem la 01:00 şi 4:00 dimineaţă mă găsea chircită de durere. Medicul de garda a venit să mă vadă şi a costatat că mi se rupsese apă, însă nu aveam deloc dilataţie.

-Cum??? Dar eu nu mai pooot! Plângeam şi nu înţelegeam ce să întâmplă.

15350726_1457959860899970_5866006788756591034_n

Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe Radu. A venit şi Anca. Ajunsesem să am contracţiile la două minute cu o intensitate de nedescris la dilataţie 1. Nu puteam să îmi imaginez cum poate fi la dilataţie 10. Egale cu moartea… Se făcuse 7 dimineaţă, eu eram aproape leşinată. Veniseră deja la spital Radu, familia mea şi câţiva prieteni. A intrat Anca în salon şi mi-a spus că cel mai probabil cel mic apasă cu capul pe terminaţiile nervoase ale coloanei şi că ceea ce simt eu nu sunt de fapt contracţii de naştere întru totul. După încă un control a constatat că aveam dilataţie 3 aşa a chemat asistentele să mă ducă în sala de naşteri.

-O să îţi facem epidurală. Te va relaxa şi cel mai probabil dilataţia se va instala mai repede.

Deja nu mai puteam să vorbesc. Eram epuizată după cele 6 ore teribile. În pauză de un 1 minut dintre dureri mi s-a administrat epidurală. O doză mică. Am simţit cum se instalează pacea. Am adormit. După o ora, trezită de durerea ce se reinstala, dilataţia era deja 5. După încă o ora ajunsese la 8. Grijă mea era să îi scriu lui Radu care umblă panicat pe culoare. Ştiam că vrea să asiste la naştere. A venit în salon. A ieşit lăcrimând. Şi-a dat seama că nu o să poată.

-Anca, a început să mă doare rău. Anca, nu mai pot. Te rog, mai vreau o doză de anestezie.
-Nu se poate, trebuie să naştem împreună.
-Iubito, pune tu picioarele aici, ne apropiem. A zis moaşa Adina. Facem aşa. Când eşti în vârful intensităţii contracţiei tragi aer tare şi împingi. Faci asta de trei ori consecutiv.
–Gata, nasc? Gata? Doamne, te rog, fii cu mine.

Expulzia… cel mai intens moment din viaţa mea. Ştii că viaţa puiului tău depinde de acea clipă. Nu e loc de menajamente şi de întârzieri. Pe viaţă şi pe moarte. Hai, Adela! Hai! Doamne, cred că nasc azi, fii cu mine! După trei contracţii a venit. Un urlet puternic a fost primul semn că totul e bine cu puiul meu. Mi-a fost pus pe piept. Plângeam în hohote. Dragostea mea, dragoste mea… După puţin timp mi l-au luat. Va rog, aveţi grijă de el!
Nota 10, Alexandru! Pe 11.06 la ora 11:06 venea pe lume inima mea. Astăzi, un an de atunci. Te iubim”, conchide Adela Popescu.

Foto: Facebook.com

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: