Colaborarea dintre Loredana și Deepcentral surprinde industria muzicală și readuce în atenția ascultătorilor un subiect despre care s-au scris nenumărate versuri-dragostea. Noul single, „Unde ești?”, pune în discuție felul în care iubirea este apreciată doar în momentul în care a fost pierdută. Piesa este răspuns al unei replici pe care artista a dat-o în tinerețe solistului trupei.

„Mă bucur să vă anunț lansarea unui nou single „Unde ești” în colaborare cu Deepcentral. Este un cântec despre dragoste, care vorbește despre faptul că obișnuim să descoperim valoarea iubirii, fericirea, de abia după ce am pierdut-o… Pe Doru Todoruț îl cunosc de la Pop Idol, când a participat la acest concurs de talente pe care l-am prezentat la Protv în anii ’90 și de atunci i-am spus că într-o zi vom cântă împreună! Iată că ziua a sosit! Bucurați-vă de noul meu single…”, a declarat Loredana.

Versurile scrise de Loredana și Deepcentral aduc magia prezentului în industria muzicală românească și ne îndeamnă să prețuim iubirea atunci când o avem. „Unde ești?” este o lecție în versuri despre iubire, acceptare și prețuire.

deepcentral

„Unde ești este o piesă despre dragoste și despre toate drumurile prin care încercam să ajungem la sufletul pereche. Dragostea este cu siguranță muză care ne inspiră cel mai des în piesele noastre și asta pentru că este un subiect infinit. Am primit multe mesaje despre o nouă piesă și ne bucurăm să ajungem la sufletele voastre cu această colaborare!”, au declarat Doru și George, membrii formației Deepcentral.

Loredana, este una dintre cele mai iubite artiste din România care s-a reinventat constant și a cucerit publicul prin calitatea muzicii, dar și prin show-urile pe care an de an le face la Sala Palatului. Juratul de la Vocea României, a inspirat artiști și ne surprinde în fiecare an cu sound-ul abordat, dar și cu versatilitatea de care da dovadă, scrie Ziarul Ring.

Distribuie articolul: