Alex Rodriguez s-a pregătit în cel mai mic detaliu înainte să o ceară în căsătorie pe Jennifer Lopez. Recent în  emisiunea lui Jimmy Fallon, The Tonight Show, fostul jucător de baseball dezvăluit un aspect interesant cu privire la cererea în căsătorie adresată lui Jennifer Lopez. Alex i-a spus lui Jimmy că, înainte să facă acest pas, a exersat cu asistenta lui.

„Am plănuit-o timp de șase luni, pe o plajă din Bahamas. Aveam inelul, însă partea interesantă au fost cele trei zile în care am exersat cum mă voi pune în genunchi și o voi cere în căsătorie. Am vrut ca apusul să fie perfect”, a povestit Alex. Întrebat dacă a exersat de unul singur, A. Rod. a răspuns amuzat: „De fapt, am avut-o pe asistenta mea alături. Într-o zi, apusul a fost la 6:27, următoarea zi a fost 6:29, iar apoi, în a treia zi, a plouat. Așa că am întrebat-o la 6.29 și totul a mers bine”, a continuat acesta.

Jennifer și Alex au avut o relație de doi ani înainte de logodna de la începutul lunii martie, iar așa cum artista a precizat în emisiunea Cubby & Carolina In The Morning, nu au început să stabilească detaliile nunții: „Doar ce ne-am logodit, iar apoi am început să lucrăm, vom lucra până la sfârșitul anului, deci nu știu când se va întâmpla. Nu am decis dacă o vom strecura când vom avea puțin timp liber sau vom aștepta.”

 

Distribuie articolul: