Cu toții ne dorim un pic de răsfăț, atunci când vine vorba de vacanțe și concedii. La urma urmei, acesta este unul dintre motivele pentru care lucrăm. Cu toate acestea, trebuie să ne asigurăm că planificarea bugetului de vacanță nu va afecta viața noastră de zi cu zi. 

Așadar, în cazul în care te întrebi dacă este posibil să organizezi o vacanță într-o destinație exotică fără a face unele ”sacrificii” deosebite… Ei bine, este posibil. Tot ce trebuie să faci este să urmezi câțiva pași simpli pentru a economisi și a gestiona banii, care te vor ajuta în multe alte situații pe termen lung. 

Iată câteva sfaturi despre cum îți poți planifica bugetul, astfel încât să ai o vacanță pe cinste și să mai rămâi și cu bani după. 

  1. Stabilește-ți bugetul de vacanță 

În primul rând, îți recomandăm să stabilești destinația în funcție de posibilitățile financiare. Toți am visat să mergem într-o destinație precum Tenerife, port din Vlora Marina sau Insulele Caraibe cel puțin o dată, dar dacă sunt prea îndepărtate din punct de vedere financiar, ne putem orienta spre o mulțime de alte opțiuni la fel de frumoase și exotice, dar mai accesibile.

Un moment la fel de important, este să te gândești la vacanță din timp, cu cel puțin 3-4 luni înainte. Prin urmare, vei avea ocazia să-ți stabilești destinația și toate activitățile pe care le vei face. Cea mai simplă și utilă modalitate este să notezi toate cheltuielile pe care le vei suporta: transport, cazare, mâncare, activități și altele (vize, pașapoarte etc.). De asemenea, ar trebui să iei în considerare moneda țării în care urmează să mergi, deoarece aceasta te poate ajuta să înțelegi de ce sumă de bani vei avea nevoie.

2. Planifică-ți bugetul de vacanță din timp 

După cum am spus mai devreme, cel mai bine este să  planifici vacanța cu 3-4 luni înainte. Acest lucru este important pentru că permite să aduni bugetul de vacanță din mai multe salarii. Astfel, nu vei renunța la stilul de viață cu care te-ai obișnuit. Dacă alegi să călătorești cu avionul, îți recomandăm să cumperi biletele cu cât mai mult timp posibil înainte, pentru a prinde prețuri mai bune.

Următorul pas este să rezervi sau să achiți cazarea. În acest fel, vei ști exact ce parte din bugetul tău de vacanță va fi cheltuită. 

3. Stabilește activitățile în funcție de bugetul tău de vacanță 

După ce scapi de bătaia de cap cu transportul, cazarea, mesele, tot ce trebuie să faci este să-ți alegi activitățile. Vestea bună este că, în majoritatea stațiunilor, veți găsi reduceri sau chiar gratuități la diferite activități de pe itinerariul planificat. Unele muzee au potențialul de a oferi intrare gratuită în anumite zile, reduceri de grup la diverse evenimente sau posibilitatea de a vizita mai multe atracții între ele pe jos, fără a da bani pe transport.

4. Planificarea timpului contează 

Ne este caracteristică impulsivitatea, chiar și în momente de relaxare. Vacanța este și despre odihna creierului, dar un plan nepus la punct nu pare să fie ceva ce ne-ar aduce odihnă. 

Tindem să luăm decizii pripite, fără să analizăm că un credit cu buletinul, de exemplu, ne poate ajuta să planificăm până la cel mai mic detaliu o vacanță. Și asta din motive evidente: cu cât mai bine vei planifica timpul, cu atât mai eficient vei investi banii în propria odihnă.

5. Bagaje doar cu lucrurile necesare pentru vacanță

În mod ciudat, toți avem tendința să achiziționăm lucruri de care nu avem neapărat nevoie atunci când facem valizele pentru vacanță. Planificarea vacanțelor și bagajele joacă un rol important. Un nou costum de baie sau alte accesorii pentru plajă, trebuie neapărat să fie trecute în lista de cumpărături. Astfel, pentru a face bugetul pentru vacanță un pic mai flexibil, ai la îndemână cea mai simplă soluție – un împrumut în Chișinău, rapid și transparent.

Merită luată în considerare posibilitatea de a accesa împrumuturi online, care ne pot ajuta să planificăm ușor o vacanță fără stresul legat de finanțe. Există un motiv simplu pentru aceasta: poți opta pentru un împrumut ușor de rambursat ulterior, astfel încât nici să nu-l simți.

În materie de planificare buget, compania Împrumut MD vine cu câteva oferte financiare cu care poți beneficia de credit online pe card md și care te pot ajută să iei cea mai bună decizie atunci când urmează să planifici bufetul de vacanță.

Distribuie articolul: