Astăzi, 2 martie, se împlinesc 30 de ani de când Rusia a atacat Republica Moldova într-un conflict armat la Nistru, în care peste 300 de persoane și-au pierdut viața și alte aproximativ 370 de persoane au fost rănite. Anul 2022 a fost declarat anul recunoștinței față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.

Cu 30 de ani în urmă separatiștii de la Tiraspol, susținuți de Moscova, au ocupat o parte din teritoriul țării, declarând că nu sunt de acord cu poziția „naționalistă” a Chișinăului. Chiar dacă acest conflict este unul înghețat, pe teritoriul necontrolat din stânga Nistrului staționează și astăzi trupe rusești. Mai mult, în satul Cobasna, aflat în Transnistria, se află cel mai mare depozit de muniții din Europa de Est iar accesul în zonă este strict interzis. Autoritățile de la Kiev au declarat în aceste zile că de pe teritoriul Transnistriei ar putea fi lansată o nouă operațiune contra Ucrainei. Cu toate acestea, liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat că ține situația sub control, scrie dw.com.

Fostul ambasador al Republicii Moldova la Washington, Igor Munteanu, susține că escaladarea situației din Transnistria va depinde de evoluțiile scenariului militar pentru Ucraina.

Distribuie articolul: