Conform Agora, vagoane de călători, axe și perechi de osii cu roți urmează a fi vândute de către Calea Ferată a Moldovei (CFM) la licitație. Motivul? Ar fi uzate și total nefuncționale. Respectiv, administrația întreprinderii oferă asigurări că banii obținuți vor fi reinvestiți în dezvoltarea și modernizarea CFM.

Calea Ferată din Moldova anunţă trei licitații pentru vinderea la fier vechi a 112 locomotive, vagoare de călători, axe și perechi de osii cu roți. După estimările directorului întriprinderii, Oleg Tofilat, o asemenea locomotivă vândută la fier uzat ar costa un milion de lei. Licitațiile cu strigare vor avea loc trei zile consecutiv, în perioada 25 – 27 iulie. În prima zile, licitația va începe la ora 14:00, iar în ultimele două, la 10:00. Totul se va desfășura la adresa: strada Vlaicu Pârcălab, 48, sala nr.51, municipiul Chișinău.

Bunurile care vor fi vândute reprezintă cea mai scumpă categorie de fier vechi și este acceptată în mod similar cu categoriile corespunzătoare de fier vechi clasele 3A și 5A. Există antecedente, din luna februarie a anului curent. Conform Anticorupție.md, prețul și masa loturilor expuse la licitație sunt estimative, marja de eroare constituie 10%. Greutatea și prețul final vor fi stabilite la momentul transmiterii bunurilor, de comisia de primire-predare, constituită din reprezentanții vânzătorului și cumpărătorului.

În cadrul unui interviu pentru Centrul de Investigații Jurnalistice, directorul Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, ar fi declarat că vinderea locomotivelor vechi poate reprezenta o soluție pentru a rezolva problemele cu care se confruntă această întreprindere de stat.

„Avem un întreg parc de locomotive vechi care nu au fost folosite de circa 25 de ani. Sunt cam 100 de locomotive și fiecare cântărește vreo 100 de tone. Fiecare ar fi, dacă ar fi vândute la fier vechi, cam un milion de lei”, a estimat directorul CFM.

„Dacă vom reuși aceste soluție și vom ajunge la acel fond de rulment pozitiv, ne putem simți mai liniștiți că nu vom avea probleme de blocare a conturilor și putem avea o planificare normală de achiziții”, a mai spus el reporterilor Centrului de Investigații Jurnalistice până la declanșarea războiului din Ucraina.

Distribuie articolul: