Începe confruntarea pentru etapa naţională Eurovision 2019. Astăzi a fost ultima zi de depunere a dosarelor de participare la competiţie. 28 de dosare au fost înscrise în concurs, iar printre cei care au reuşit să se înscrie în marea bătălie muzicală se regăsesc artişti cu experienţă, dar şi tineri care se lansează pentru prima dată pe scena mare, scrie TRM.

Reprezentantul Republicii Moldova la Concursul Internaţional Eurovision Song Contest 2019 va fi selectat în urma a trei etape: audițiile LIVE, Semifinala și finala națională, ce se vor desfășura pe 2 și respectiv, 3 martie.

Luni, 21 ianuarie, membrii Comitetului de organizare a show-ului se vor întruni într-o nouă ședință pentru a  analiza fiecare dosar în parte, astfel încât acestea să întrunească toate condițiile stipulate în Regulamentul concursului. Tot luni va fi luată o decizie privind ziua organizării audițiilor LIVE, atunci când juriul, format din profesioniști din domeniu, va evalua prestația vocală a concurenților.

Amintim că cea de-a 64-a ediție a Eurovision Song Contest 2019 va avea loc în Israel, după ce interpreta Netta Barzilai a cucerit publicul, cu piesa „Toy”.

Anul trecut, trupa DoReDos, care a reprezentat Republica Moldova la etapa internaţională Eurovision Song Contest, a obținut locul al 10-lea. Prestația trupei a fost apreciată și de comitetul de organizare a concursului, care le-a oferit premiul „The buzz award”, pentru cea mai bună prezentare scenică.

 

Distribuie articolul: