În luna iulie, proiectul „Banca de Haine” al Misiunii Sociale „Diaconia” a împlinit doi ani de la fondare. Primul proiect de colectare publică de bunuri care are scopul de a crea un mecanism autohton de solidaritate socială prin redistribuirea acestora persoanelor aflate în dificultate. Până în prezent, prin intermediul celor 5 boxe amplasate în Chișinău, au fost colectate şi distribuite 118 tone de bunuri, au fost aprovizionate constant 45 de localităţi (parohii), dintre care 20 au amenajate garderobe sociale.

Pe parcursul activității proiectului „Banca de Haine ”, impactul acestuia a fost unul cu adevărat grandios, în Chișinău fiind amplasate 5 boxe de colectare a donațiilor. Astfel, s-a reușit colectarea a 4000 kg de haine în medie lunar, distribuirea de bunuri pentru parohiile Mitropoliei Basarabiei cât și pentru ONG-uri care au repartizat haine beneficiarilor.

Directorul Misiunii Sociale „Diaconia”, Igor Belei afirmă că proiectul nu vizează doar scopul distribuirii bunurilor, acesta este și o metodă de încurajare o societății de a acționa în sensul unui obiectiv comun.

„Banca de Haine este un exemplu prin care solidaritatea şi gesturile mici ajută cu adevărat oamenii nevoiaşi. Proiectul nu este doar un lanţ de distribuţie a bunurilor, dar dezvoltă iniţiative sociale în comunităţi şi chiar a fost punctul de unde au pornit adevărate structuri sociale la nivel comunitar”, spune Igor Belei.

 

Misiunea Socială „Diaconia” a întocmit și un set de reguli deosebit de importante pentru doritorii de a face donații. Aceste reguli favorizează atât ajutorarea și susținerea responsabilă a proiectului, cât și menținerea eficacității acestuia.

Regulile formulate încurajează donatorii să se asigure că nu lasă pachetele cu donații lângă boxe, așa cum nu se poate garanta siguranța bunurilor lăsate în afară. În același timp, dacă boxa este plină, doritorii de a face  o donație pot reveni la sfârșitul zilelor când are loc colectarea de bunuri ( luni, miercuri și vineri). Obiectele admise sunt lenjeria de pat, hainele, încălțămintea și jucăriile, după asigurarea că acestea sunt curate și îngrijite, ele sunt plasate în pungi sau saci legați.

Cei care doresc să doneze o cantitate mai mare de bunuri materiale, sunt rugați să le aducă direct la sediul Misiunii Sociale „Diaconia”: Poșta Veche, str. Criuleni 22, sau să apeleze numărul de contact: 067 712 300.