Decembrie, da, e o lună a cadourilor, însă pe lângă asta, e momentul acela din an când tragem linie și vedem cât de mândri suntem de noi. Am fost destul de buni cu cei din jur și cu noi înșine în anul ce a trecut sau Moș Crăciun ne va ocoli ca și când n-am fi existat?

Și pentru că filmele și faptele bune merg de minune împreună, începând cu 3 decembrie și până pe 9 puteți participa la noaptea filmelor de Crăciun, eveniment de caritate prin care ne propunem să colectăm resurse financiare pentru susținerea Centrului de Zi pentru copii din s. Petropalovca, r-nul Singerei.

Zilnic, Centrul este frecventat de circa 20-25 copii din familii social-vulnerabile. Prin activitatea sa, Centrul contribuie la integrarea socială a acestor copii oferindu-le programe educative  și oportunități de dezvoltare personală. Mai mult decât atât  se lucrează  și cu părinții pentru o mai bună comunicare cu copii și depășirea problemelor de criză. De asemenea în cadrul centrului copii primesc si câte o masă caldă, care pentru  unii fiind singura masă din zi.

Fiind singura instituție din sat, dat fiind faptul că nu există primărie, punct medical, școală – copii fiind nevoiți să facă naveta în satul  vecin, este foarte complicat ca acest centru sa-și mențină activitatea. Singura sursă financiară fiind donațiile din exterior care din an în an sunt tot mai greu de atras și tot mai puține, iar cheltuielile din ce în ce mai mari. Venim cu inițiativa de a contribui  la susținerea acestui centru, care face lucruri minunate pentru acești copii și suntem siguri ca împreună putem reuși să-i încălzim și să le oferim un zâmbet de Crăciun.

Astfel, timp de o săptămână începând cu orele 20:00, în locațiile Tucano Caffe de pe str. Pușkin 15 și str. Alexandru cel Bun 91A, te invităm la Noaptea filmelor de Crăciun.

Lista filmelor la care poți veni cu prietenii, savura o cafea și cel mai important – donația ta poate face fericit un copil!

Rețineți! Bilete nu vor fi emise, fiecare dintre voi poate contribui cu o donație în bani, astfel:

  • Cu 50 lei oferiți un pachet cu dulciuri;
  • Cu 100 lei dăruiți o jucărie;
  • Cu 150 lei îndepliniți un vis de a primi o cutie mare cu surprize.

Pentru informații suplimentare, puteți apela la tel/fax: +373 22 29 31 49, 060 27 79 27, [email protected] , www.caritas.md