În data de 20 aprilie la Chișinău s-a desfășurat Avanpremiera Vernisajului Vinului, ediția a XII-a, cu genericul „Vernisaj în vals de primăvară”. Această ediție este parte a unei ample campanii de comunicare, „Rosés de Moldova”, lansată odată cu avanpremiera. Vernisajul Vinului și campania sunt organizate de Oficiului Național al Viei și Vinului, cu susținerea partenerului strategic, Proiectul de Competitivitate din Moldova al USAID și Guvernului Suediei.

Invitații au fost întâmpinați la „Rozmarin Cafe”, unde au aflat despre noutățile ediției. „Vernisajul în vals de primăvară” va avea loc pe 27 aprilie, ora 18.00, la „Capitoles Park”, conceptul fiind inspirat de celebra capodoperă a compozitorului Eugen Doga – valsul „Gingașa și tandra mea fiară”.

Gheorghe Arpentin, directorul ONVV: „Chiar dacă timpul de afară a fost crunt zilele trecute, joi, la Vernisajul Vinului – va fi din nou primăvară! Vom avea un Vernisaj în vals de primăvară, cu un număr record de vinuri albe și rosé. În acest an am decis să amplificăm efectul evenimentelor tradiționale pe care le organizăm în ajunul Vernisajului, unindu-le într-o campanie mare cu accent pe vinurile rosé. Astfel ne propunem să popularizăm Vinul Moldovei pe piața internă, să educăm publicul privind consumul corect și responsabil al vinurilor de calitate, dar în același timp, în premieră, să identificăm tendințe regionale de producție și consum. Aceasta ne va permite să producem mai eficient și să valorificăm trăsăturile distincte ale Vinului Moldovei, mai ales nuanțele de rosé.”

_MAX7625

În cadrul avanpremierei au fost prezentate noutățile în materie de vin, iar unele dintre cele circa 20 de vinuri noi, care vor fi lansate oficial chiar în timpul Vernisajului, au fost oferite spre degustare invitaților. Vizitatorii „Vernisajului în vals de primăvară” vor participa la degustări cu 300 de vinuri de calitate premium caracteristice sezonului – albe și rosé, expuse de un număr record de companii vinicole, toate reunite sub brandul de țară Vinul Moldovei.

Diana Lazăr, vicedirector, Proiectul de Competitivitate din Moldova: „Cu fiecare ediție, Vernisajul Vinului devine un eveniment tot mai bun și mai deosebit, iar consumatorii au ocazia să deguste o varietate mai mare de gusturi, legende, istorii. Evenimentul este o bună ocazie de a discuta cu cei care, de fapt, produc aceste vinuri și care trăiesc fiecare moment de făurire a produselor din Moldova. Vernisajul este dedicat vinurilor de calitate cu care Moldova se mândrește atât pe piața locală, cât și pe plan internațional. Evenimentul are menirea de a contribui la educarea consumului conștient al vinului de calitate, oferind consumatorilor ocazia de a afla mai multe despre Vinul Moldovei. ”

_MAX7679

Vernisajul Vinului reprezintă, în mod tradițional, o platformă unică de promovare și o rampă eficientă de lansare a produselor vinicole autohtone. La această ediție a Vernisajului, alături de 39 de vinării consacrate, vor participa și 10 vinării care se lansează în premieră pe piața locală cu vinuri de calitate îmbuteliate.

Lilia Dulgher, vinificator, „Gitana Winery”: „Venim de fiecare dată la Vernisajul Vinului cu o deosebită plăcere, deoarece e o sărbătoare pentru echipa noastră și un prilej bun de a discuta cu consumatorii noștri. Pe an ce trece, consumatorii sunt tot mai pregătiți, cu mai multe cunoștințe în materie de vinuri, fiind interesați de anumite soiuri, de maturitatea vinului, de zona vitivinicolă din care provine, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Și asta datorită cursurilor, degustațiilor și masterclass-urilor destinate amatorilor de Vinul Moldovei. Acest fapt ne face să fim mai ambițioși și mai atenți față de preferințele iubitorilor de licori bahice.”

_MAX7693

Sergiu Gălușcă, vinificator, vinăria „Unicorn”: „La acestă ediție fiecare producător, inclusiv micii producători, au pregătit vinuri speciale, vinuri noi. De aceea îi invităm pe amatorii de vin să ne viziteze la Vernisajul Vinului și îi asigurăm că vor avea parte de multe surprize!”

_MAX7701

Alexei Mocanu, vinăria „Mileștii Mici”: „Datorită Vernisajului Vinului,  am avut succes la lansarea vinurilor noi pe piață. La acest eveniment am găsit publicul și consumatorul potrivit, care a avut ocazia să deguste noile vinuri înainte de a le cumpăra. Avem multe așteptări de la noul nostru vin rosé, destinat consumatorilor tineri și pe care l-am creat cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului și a partenerului său strategic, Proiectul de Competitivitate din Moldova.”

În această ediție organizatorii promit o atmosferă cu totul și cu totul specială. Vizitatorii sunt invitați să deguste cele peste 300 de vinuri expuse de 49 de companii vinicole. Tuturor participanților le va fi oferit un ghid al vinurilor – Colecția de Vinuri primăvară-vară pentru anul 2017, unde vor fi descrise toate aromele în vogă purtate de Vinul Moldovei.

Invitații speciali ai „Vernisajului în vals de primăvară” sunt experți internaționali de talie mondială, care participă la jurizare în cadrul concursului regional „Competiția Rosé”, unde vor face o selecție a celor mai reușite vinuri rosé ale acestui sezon. Cele mai bune vinuri selectate de către juriu vor fi expuse la un stand special amenajat și propuse spre degustare vizitatorilor Vernisajului, sub îndrumarea somelierilor.

Brigitte Leloup, Maître Sommelier, vicepreședintele Asociației Somelierilor Europeni: „Pentru mine vinul rosé este o istorie de dragoste. Eu vin dintr-o regiune din Franța despre care se spune că produce cele mai bune vinuri rosé din lume – regiunea Provence. În ziua de astăzi vedem că unele țări se deschid spre vinul rosé, care este începutul verii, este sărbătoarea și fericire. Pentru vinificatori, producerea unui vin rosé este un proces mai dificil, din cauza obținerii culorii și a unui rezultat foarte precis. Iar tinerii vor prefera vinul rosé, decât un vin roșu, de exemplu. În Franța, nicio masă nu începe fără a consuma un aperitiv cu un vin rosé. Moldova se înscrie într-un program de calitate care crește tot mai mult și mai mult. Am degustat niște vinuri extraordinare și am venit să facem aici un audit în ceea ce privește serviciul de somelier în restaurante și să-i instruim. Moldova începe, pas cu pas, să devină o mare țară producătoare de vinuri rosé.”

_MAX7639

„Vernisajul în vals de primăvară” va cuprinde un spectacol cultural în stilul valsului vienez, susținut de dansatorii ansamblului „Codreanca”, pe melodia aleasă drept imn al ediției. Iar discipolii lui Eugen Doga de la școala de muzică care îi poartă numele vor oferi oaspeților evenimentului un recital din piesele compozitorului, interpretate la acordeon.

Pentru detalii despre Vernisajul Vinului ediția a XII-a accesați pagina evenimentului.

Biletele pentru Vernisajul Vinului pot fi procurate AICI.

Sau în magazinele de specialitate:
1. Magazin specializat in bauturi alcoolice Vinurile Moldovei, bd. Stefan cel Mare 126, intersectie cu str. V.Alecsandri. 10:00 – 19:00
2. Carpe Diem, Wine Shop & Bar – str. Columna 136, 11:00 – 23:00
3. Vinoteca Wine.MD – str. A. Pușkin 15, 09:00 – 20:00

Despre Vernisajul Vinului

Vernisajul Vinului este un eveniment select dedicat promovării culturii vinului și a consumului vinului de calitate în Republica Moldova. Manifestarea a fost organizată pentru prima dată în 2011 și are loc în mod tradițional de 2 ori pe an, în ediții de primăvară și de iarnă, sub egida brandului de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”. Evenimentul își propune următoarele obiective: stimularea pieței interne a vinurilor de calitate produse în Moldova, creșterea culturii de consum a vinului de calitate, precum și oferirea unei platforme de comunicare între vinificatori și consumatori, unde se lansează noi produse și trenduri de consum.

Ediția de primăvară prezintă consumatorilor noile vinuri albe și rosé ale anului în curs, iar în cadrul ediției de iarnă sunt expuse în vernisaj vinurile roșii seci, de desert, ice-wine și spumante. Vizitatorii pot vota pentru vinurile care le-au plăcut, fiind decernate trofeele „Vernisajul în Alb” și „Vernisajul în Rosé” (în ediția de primăvară) sau „Vernisajul în Roșu” și „Vernisajul Efervescent” (în ediția de iarnă).

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului 

ONVV este expertul nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Distribuie articolul: