Solistul trupei Tharmis este foarte discret când vine vorba despre viața sa privată. Acesta preferă să-și țină familia departe de ochii curioșilor. Recent artistul a participat la o ședință foto emoționantă și, spre bucuria fanilor, imaginile au fost postate pe paginile rețelelor sociale. 

Acum trei luni, familia Uzun s-a mărit cu încă un membru. Bebelușul a moștenit numele celebrului său tată, iar weekendul trecut, micuțul Valentin a avut parte de o petrecere pe cinste – cumetria.

Cu această ocazie specială, artistul a publicat mai multe fotografii desprinse din albumul de familie în care apare soția sa Nadejda, fiica Amelia Uzun din căsnicia cu soprana Ana Cernicova, fiica Alisa Andreea, dar și mezinul familiei, Valentin Junior.

La cumetria băiatului au fost invitați rudele, cei mai apropiați prieteni de familie și colegii de breaslă ai artistului. Printre aceștia s-au regăsit familia Kovalsky, Natalia Duminică și desigur orchestra Tharmis, alături de care Valentin Uzun a încins atmosfera.

 

Sursa: Facebook.com