Care este cel mai potrivit moment de a merge la teatru? Zicem noi, oricând! Teatrul Național Eugen Ionesco vă invită să faceți un „popas cultural” pentru această perioadă: câteva spectacole, care vă vor încălzi serile reci de iarnă.

Comedia romantică de Francis Veber, ,,Iubirea la proști”, regia – M. Chris Nedeea, vineri, 10 ianuarie

O comedie franceză, cu umor rafinat și replici explozive, unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin în lanț. Regizată de M. Chris Nedeea (România), după un text de Francis Veber.

Pierre, directorul unei edituri franceze, are obiceiul de a participa la dinee cu proşti, un fel de petreceri burgheze la care invitaţii vin însoţiţi de un „prost” spectaculos, care nu ştie că îi revine onoarea şi plăcerea de a fi bătaia de joc a participanţilor la dineu preţ de o seară. În seara cu pricina, Pierre se îmbolnăveşte şi nu mai merge la dineu, unde era aşteptat împreună cu François Pignon, un jovial şi binevoitor conţopist, pasionat de modele în miniatură din chibrituri, care urma să joace rolul prostului. Şi îl joacă, dar nu la dineu, ci acasă la Pierre, unde totul devine imprevizibil, totul se încurcă, înaintând spre un deznodământ în efect de domino.

  • Pierre – Anatol GUZIC
  • Christine – Doina ARVAT
  • Archambaud – Laurențiu VUTCĂRĂU
  • François – Gheorghe PIETRARU
  • Leblanc – Maxim CHIRIAC
  • Marlène – Maria ANTON
  • Cheval – Stanislav COTROBAI
  • Pascal – Radu CANȚÎR
  • Centralista- Natalia PRODAN
  • Bernard – Denis DIMITRU

Spectacolul „Capra cea Bună, Lupul cel Rău, Iedul cel Mic și Cumătra Caprei” de Matei Vișniec, regia – Petru Vutcărău, sâmbătă, 11 ianuarie

Cu toți cunoaștem povestea lui Ion Creangă „Capra cu trei iezi”, și sfârșitul acesteia, nu-i așa? Cu ce e mai bună Capra decât Lupul? A făcut bine sau nu că s-a răzbunat pe lup? Oare de ce viața e atât sucită?

De ce uneori adulții se comportă ca niște năuci, lipsiți de judecată? Ce rost are viața dacă nu mai poți avea încredere în nimeni ? Astea sunt întrebările pe care și le pune Iedul cel mic, rămas în viață! Cam absurdă e povestea Dar morala-i străvezie: Răul e mai rău când este ajutat și de prostie!

  • Capra – Iulia BORDEIANU;
  • Iedul cel mic – Radu CANȚÎR;
  • Lupul – Anatol GUZIC;
  • Lupoaica – Maria ANTON;
  • Ursul – Laurențiu VUTCĂRĂU;
  • Jurnalistul 1 – Natalia PRODAN;
  • Jurnalistul 2 – Doina ARVAT;
  • Remușcările – Gheorghe PIETRARU, Maxim CHIRIAC, Stanislav COTROBAI;

Stiliștii – Maxim CHIRIAC, Denis DIMITRIU, Gheorghe PIETRARU, Anatol GUZIC, Laurențiu VUTCĂRĂU, Stanislav COTROBAI.

Comedia ,,Arta conviețuirii’’ de Yasmina Reza, regia – Petru Vutcărău, dumincă, 12 ianuarie

Subiectul central este frustrarea vieţii de cuplu. Totul începe în salonul familiei Vallon, unde soseşte cuplul Reille, al căror băiat l-a lovit cu un băț peste față pe Bruno Vallon, lăsându-l fără doi dinți.

Începutul conversaţiei dintre părinţi este diplomatic, civilizat, în încercarea de a păstra bunele maniere și respectul reciproc. Treptat însă totul degenerează într-o confruntare agresivă în urma căreia ies la suprafaţă toate nemulţumirile vieţii de cuplu. Spectacolul este o comedie care vă va face să ieşiţi din rutina cotidiană și să revizuiți toate problemele ce țin de arta conviețuirii.

  • Veronique VALLON –  Doina ARVAT
  • Michel VALLON – Gheorghe PIETRARU
  • Annette REILLE – Natalia PRODAN
  • Alain REILLE – Anatol GUZIC

 

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe
iticket.md.

Teatrul Național Eugene Ionesco – Locul ideal pentru întâlniri.

Distribuie articolul: