Nota de plată totală pentru nunta dintre Meghan Markle și Prințul Harry a fost dezvăluită, iar suma este impresionantă chiar și pentru o nuntă regală.

Ziua cea mare pentru Meghan și Harry a costat cu 8 milioane de lire sterline mai mult decât nunta lui Kate cu William din 2001 – în mare parte din cauza necesității protejării familiei regale, a oaspeților și a publicului de amenințările teroriste.

Căsătoria dintre prințul Harry și fosta actriță Meghan Markle, care a fost urmărită de peste două miliarde de oameni din întreaga lume, a costat 32 de milioane de lire sterline.

Cifrele arată că 1,5 milioane de lire sterline au fost cheltuite de Departamentul pentru Digital, Cultură și Media. Cheltuielile guvernului au inclus costurile steagurilor, ale bannerelor, ale ecranelor uriașe pe care a putut fi vizionată ceremonia, ale filtrelor de control și ale strângerii deșeurilor în urma manifestației.

Majoritatea banilor s-au investit în securitate, cu ”cercul de oțel” dispus în jurul castelului Windsor, în ziua de 19 mai a acestui an. Însă acum, au apărut alte costuri detaliate ale evenimentului regal, care a depășit cu mult fastul nunții dintre prințul William și Kate Middleton.

Mai bine de 230.000 de lire steline s-au dat pe sistemul audio prin intermediul căruia slujba din interiorul capelei St George din castelul Windor a fost auzită de publicul larg. Un pic mai mult de un milion de lire sterline a încasat Windsor pentru ”bariere de control al mulțimii, ecrane uriașe, îndepărtarea deșeurilor și alte costuri asociate”.

Cheltuielile și deplasările staff-ului au costat mai bine de 6.000 de lire sterline. Guvernul a mai cheltuit 14.000 de lire sterline pe steaguri și bannere. Costurile totale ale nunții s-au ridicat la 32 de milioane de lire sterline, suma incredibilă de 30 de milioane de lire sterline fiind investită în securitate.

Rochia haute couture Clare Waight Keller a lui Meghan Markle a costat 390.000 de lire sterline, spre deosebire de cea a Ducesei de Cambridge, care a valorat în jur de 250.000 de lire sterline. Ducesa și Ducele de Sussex a invitat 600 de persoane la slujbă și la recepția principală, și 200 la petrecerea de după eveniment.

SURSA

Distribuie articolul: