Alanis Morissette, care așteaptă acum al treilea copil a povestit că a pierdut mai multe sarcini până când a devenit mamă și nu-și imagina că va avea o familie atât de mare.

La 45 de ani, Alanis Morissette este însărcinată cu al treilea ei copil. Un vis la care nu mai îndrăznea să spere în trecut, când a trecut prin mai multe experiențe dificile. 

Într-un interviu publicat de revista Self, cântăreața a vorbit despre sarcina sa și a mărturisit că nici nu visa că va avea vreodată o familie atât de numeroasă după durerea provocată de mai multe pierderi de sarcină.

„Între Ever și Onyx (copiii artistei, n.r.) au fost niște starturi false. Întotdeauna mi-am dorit să am trei copii și au fost câteva provocări și câteva sarcini pierdute, așa că m-am gândit că nu voi reuși”, a mărturisit ea. 

Alanis a detaliat subiectul într-un schimb de e-mailuri cu autoarea interviului, Nicole Cliffe, dezvăluind că a simțit atunci „atât de multă durere și teamă”: „Mi-am dorit sarcina și m-am rugat pentru asta, am învățat foarte multe despre corpul meu, despre biochimie, despre imunitate și ginecologie de-a lungul acestui proces.

A fost o lecție ca o tortură, cu pierderi și perseverență”, a explicat ea.

După mai multe tentative eșuate, Alanis a decis să încerce o altă cale pentru a rămâne însărcinată. Ea a urmat o procedură foarte costisitoare de analiză a sângelui, a făcut mai multe teste, intervenții și analize, iar lucrurile au început să se schimbe. Cântăreața a reușit să rămână din nou însărcinată la 44 de ani.

Sarcina la vârste de peste 40 de ani nu mai reprezintă ceva neobișnuit, dar încă prezintă riscuri.

Potrivit site-ului babycenter.com, după 35 de ani crește riscul unor complicații, precum tensiune arterială mărită și diabet. De asemenea, riscul unor probleme genetice ale fătului cresc pe măsură ce vârsta mamei este mai mare.

Alanis a vorbit deschis și despre lupta sa cu depresia post-partum, explicând că a întârziat tratamentul timp de mai bine de un an pentru că a crezut că erau simptomele unei depresii de care suferise în trecut. „Mă trezeam și mă simțeam de parcă eram acoperită de catran și cum nu era prima oară când aveam de-a face cu depresia, m-am gândit: <<O, bun, păi e ceva obișnuit, cred că-s deprimată>>”, a povestit ea.

După a doua sarcină, când simptomele au reapărut, Alanis a așteptat două luni înainte de a cere ajutor. Acum, dacă depresia se întoarce, artista nu ar aștepta mai mult de cinci minute până să apeleze la ajutor specializat. „Acum aștept doar cinci minute. Le-am spus tuturor prietenelor, nu vreau să vă luați după vorbele pe care le spune și încerc să fiu cât se poate de sinceră, dar nu mă pot baza pe sinceritate după ultimele două experiențe. Le-am mințit pe multe dintre ele așa cum m-am mințit pe mine însămi”, a mai spus vedeta.

În 2016, cântăreața a mărturisit pentru site-ul biography.com că experiența de mamă i-a schimbat viața așa cum nu se aștepta.

„Cu mulți ani în urmă, managerul mi-a spus, la un moment dat: <<O să ți se schimbe viața când se va naște copilul tău, pentru totdeauna>>. Atunci am descoperit cu adevărat calitățile cafelei, pe bune. Cafeaua mi-a fost de mare ajutor atunci când trebuia să dorm mai puțin”, a spus ea. „Dar să fiu mamă m-a ajutat să mă împac cu mine. Înainte, obiectivele personale erau pe primul lor și eram tot timpul pe drumuri, urmându-mi vocația. Totul era compartimentat, sparat – astea aici, astealalte dincolo. Acum totul e la un loc. 

Mă duc în camera mea să fac un interviu, alăptez, vorbesc cu soțul meu, mă duc să mai compun o piesă. Totul e făcut laolaltă și sincer, niciodată prea repede. Integrarea asta a fost mereu un obiectiv”, a adăugat vedeta.

Alanis Morissette a anunțat în luna martie că ea și soțul său, Mario Treadway, așteaptă al treilea lor copil. Cei doi s-au căsătorit în 2010, în casa lor din Los Angeles, și au o fiică, Onyx, în vârstă de trei ani, și un băiat, Ever, de opt ani. Anterior, cântăreața a avut o relație cu actorul Ryan Reynolds.

Sursa

Distribuie articolul: