Selena Gomez a pozat în cea mai îndrăzneață ședință foto din cariera ei, organizată de revista Dazed. Artista a acordat cu această ocazie și un interviu inedit în care a vorbit despre lupta pe care o duce cu lupusul, despre transplantul de rinichi din 2017, dar și despre impactul Instagram asupra unei întregi generații.

Artista de 27 de ani a schimbat mai multe ținute inedite pentru excentrica ședință foto.

Selena este a patra cea mai urmărită persoană pe Instagram, cu 167 de milioane de followeri, dar când a fost întrebată dacă ar apăsa butonul care ar scăpa-o de Insta, ea a răspuns: „Cred că vor fi mulți cărora nu le va plăcea să audă că aș spune DA. Dacă aș putea să găsesc o balanță, un mediu fericit, ar fi grozav, dar aș minți dacă nu aș spune că distruge parte din generația mea, identitatea multora. Este unul dintre motivele pentru care mi-am numit albumul ‘Rare’, pentru că există atâta presiune să fim la fel ca ceilalți”.

Gomez a răspuns și întrebărilor adresate de fani, dar și de câțiva artiști, între care și fratele lui Billie Eilish. 

Selena a fost diagnosticată cu lupus in 2012 si a trecut printr-un transplant de rinichi în 2017.  Vorbind despre regrete, cântăreața a spus: „Nu. Sunt anumite lucruri care îmi doresc să nu se fi întâmplat, dar pe de altă parte fără ele nu aș fi putut fi vocea oamenilor care s-au confruntat ori se confruntă cu aceleași situații ca și mine.”

Gomez a explicat că într-un final a reușit să se folosească de încercările grele prin care a trecut pentru a-i inspira pe cei care întâmpină, într-un fel sau altul, aceleași greutăți ca și ea: „A fost totul puțin confuz. Când „Lose You to Love Me” (2019) a fost lansat, am avut o revelație și mi-a zis: „Oh… acesta este motivul pentru care am depus toate eforturile.”

„Am putut să lansez o piesă care sper ca pe unii să-i ajute să-și vindece rănile sau doar să afle că nu sunt singuri. Am lăsat lucrurile să devină personale în muzică si atunci a fost momentul când am simtit că m-am vindecat. 

Acesta este motivul pentru care sunt recunoscătoare acestor capitole din viața mea. Nu spun că va fi ușor de acum înainte, dar sunt mult mai puternică și mai curajoasă și pot spune acum cu tărie ce doresc si ce simt că merit”, a declarat artista.

În 2014, Selena s-a retras din lumina reflectoarelor pentru a se interna într-o clinică și a lupta cu lupusul și tratamentele de chimioterapie. În 2016, s-a întors la spital, de data aceasta din cauza episoadelor de anxietate și depresie.

„Așa cum probabil mulți știți, acum un an am dezvăluit că am lupus. Am descoperit însă că anxitatea, atacurile de panică și depresia sunt efecte secundare ale acestei boli și vin la rândul lor cu propriile provocări”, explica Selena la vremea când a hotărât să ia o pauză de la scenă.

Sursa

Distribuie articolul: