Snejana Stratan este elevă la un liceu din capitală, dar deja reușește să combine studiile cu cariera de model. Se ocupă cu modelingul deja de aproximativ doi ani. Cât de bine îi reușește, ne-a destăinuit în interviu. 

Cum ai decis să faci modeling?

Niciodată nu am tins spre asta, mai mult decât atât, nici nu mă gândeam la asta ca la o profesie. Însă, la un eveniment am făcut cunoștință cu un scout de modele, a povestit despre agenția cu care colabora, ulterior mențineam legătura. După care, am fost la un casting, în Chișinău, pentru agenția cu sediul în România, ce la moment este „agenția mea mamă”, a declarat tânăra.

În baza căror criterii se recrutează fetele, dar și băieții în modeling?

Criteriile de bază sunt înălțimea și parametrii. La băieți este înălțimea de 185+ cm, iar la fete 175+ cm și parametrii 90-60-90 cm, a completat Snejana.

Sursă: Arhiva personală

Care sex este solicitat mai mult, feminin sau masculin?

Toate modelele sunt solicitate la timpul și locul lor. Trebuie să aștepți acel moment X în care vei avea succes, a spus tânăra.

Pe lângă criteriile de bază, de ce depinde succesul unui model?

Succesul depinde nu doar de parametrii fizici, dar și de calitățile interioare, cum ar fi: personalitatea, atitudinea, comportamentul. Mult depinde de Eul tău interior, a dezvăluit modelul.

Sursă: Arhiva personală

Ce rămâne în spatele acelor ședințe foto sau altor evenimente din acest domeniu?

Evident că rămâne o muncă asiduă din partea întregii echipe. În lumina reflectoarelor sunt modelele, dar în spatele lor este casting, în care sunt aleși doar câțiva candidați din sute. De asemenea este și partea organizatorică, care răspunde pentru fiecare mărunțiș, a declarat tânăra pentru EA.md.

Fiecare profesie necesită o jertfă, care este aceasta în cazul modelingului?

Până când, personal nu am făcut nicio jertfă, din cauza vârstei cred. Însă cunosc cazuri în care fetele, dorind să aibă parametrii ideali ajungeau la anorexie, nu mai vorbesc de boli psihice. Din păcate, societatea vede doar modele de succes, ca surorile Hadid, care au o popularitate imensă. Oamenii cred că absolut orice model trebuie să fie la fel de popular, dar acest lucru nu este deloc adevărat, a completat Snejana.

Sursă: Arhiva personală

Pe ce principii se bazează un model?

Principiile depind de personalitatea fiecărui, în cazul dat, fiecare model are principiile sale personale. Eu pun accent pe punctualitate, pentru că poți pierde jobul dacă, elementar, întârzii. Responsabilitate, sociabilitate și acea trăsătură de open mind, care te ajută să te deschizi ca personalitate, a destăinuit modelul.

Care ar fi diferențele dintre modeling în Republica Moldova și modeling într-o altă țară?

Nu cred că aș putea să le compar. Republica Moldova este la un nivel slab, dacă să vorbim de acest domeniu. Anume din acest motiv și am agenții, cu care colaborez, stabilite în Europa, a relatat tânăra.

 Ce puncte forte și puncte slabe are domeniul ce l-ai ales?

Din plusuri ar fi dezvoltarea personală, obținerea multor cunoștințe noi, călătorii desigur. Puncte slabe, sunt puține, dar totuși. Duci o viață spontană, afli doar ceea ce vei face mâine și nimic mai mult. Mereu trebuie să ții cont de aspectul tău fizic, nu este o zi în care să te relaxezi, a dezvăluit modelul.

Cu siguranță sunt mulți doritori de a face parte din acest domeniu, care ar fi îndemnul tău pentru ei?

Începeți să faceți modeling după 18 ani, din motiv că e dificil să combini studiile și cariera, e dificil să obții viza și multe alte chestii organizatorice. Să nu credeți că dacă devii model, viața se va schimba la 180 de grade, deodată obții popularitate, bani și absolut tot ce dorești. Majoritatea modelelor sunt oameni obișnuiți, uneori sunt mult mai simpli decât par, a atenționat Snejana Stratan.

Distribuie articolul: