Călătorie muzicală în troleibuzul nr. 30 din Chișinău. Muzicienii de la Moldovan National Youth Orchestra (MNYO) au dat astfel start la cea mai cool expediție muzicală, oferinde-le oamenilor un concert deosebit până la Aeroportul Internațional Chișinău. MNYO începe duminică, 11 august, expediția națională de muzică clasică „La La Play”, în cadrul căreia muzicienii vor susține 10 concerte în 10 localități din Republica Moldova.

La ediția a 3-a, cei 18 muzicieni vor evolua preponderent în zona de sud a Moldovei, inclusiv Găgăuzia.

Cei 18 tineri muzicieni, jurnaliști și producători media vor cutreiera două mii de kilometri prin satele Republicii Moldova, aducând muzica de calitate acolo unde ea nu a fost, pentru că ei #varanudorm. Iată geografia celei de-a treia ediții La La Play.

Primul concert îl vor susține duminică, 11 august, la vinăria Etcetera din satul Crocmaz, Ștefan Vodă, iar luni, 12 august, vor evolua în Piața Horelor din Cahul. Tot acolo va avea loc dezvelirea unei picturi murale.

Echipa „La La Play” alături de voluntari din Ceadîr Lunga și Chișinău vor colecta deșeuri dintr-un spațiu împânzit de plastic și gunoi, transformând-ul într-un loc curat. Concertul va avea loc marți, 13 august, în piața Lenin din Ceadîr Lunga.

Miercuri, 14 august, tinerii vor cânta pe malului lacului Beleu din satul Slobozia Mare, raionul Ccahul. Lacul Beleu face parte din Rezervația „Prutul de Jos” care a fost inclusă în patrimoniul UNESCO.

După ce cântă la sudul Moldovei, muzicienii vor susține un concert la vinăria ATU Winery din Chișinău, joi, 15 august. Iar vineri, 16 august, vor aduce un tribut pădurilor – vor merge în Rezervația „Plaiul Fagului” din satul Rădenii Vechi, raionul Ungheni.

La Budești vor cânta sâmbătă, 17 august, de ziua vecinilor, un concept inspirat din Franța, prin care vecinii își dau întâlnire ca să se cunoască mai bine, formând din această reuniune o tradiție frumoasă. Duminică, 18 august, merg să cânte la festivalul Hodina din satul Pohrebea, raionul Dubăsari.

„La La Play” este un proiect care vine să cutreiere locațiile lipsite de concerte de muzică clasică, orașul Dondușeni găzduind în premieră un concert live open air în parcul central, luni, 19 august. Maratonul muzical se va încheia marți, 20 august, pe strada Pietonală din Chișinău.

Intrarea la spectacolele de muzică clasică este liberă.

Sursa: Agora.md