Magistrații de la Curtea de Apel Bălți au respins recursul avocaților de ai cerceta în libertate pe medicul Vadim Scarlat și doi judecătorii implicați în caz, menținând decizia primei instanțe. Astfel, Scarlat rămâne în arest,  notează AGORA.

Decizia ce vizează un alt judecător va fi luată mâine întrucât ședința a fost amânată. Tot mâine, Curtea de Apel Bălți va examina recursul în privința altei judecătoare.

Menționăm că una dintre judecătoarele arestate nu a contestat decizia instanței de fond privind arestul de 30 de zile.

Pe 23 octombrie, zece persoane au fost reținute într-un dosar de corupție. Este vorba de cinci judecători, un procuror, un avocat, un medic, un asistent judiciar și un inculpat pe un dosar. Doi magistrați și procurorul au fost plasați în arest la domiciliu, ceilalți învinuiți – în izolator.

Vadim Scarlat este învinuit că ar fi dat mită de 2.000 de euro unui magistrat pentru emiterea unei decizii favorabile într-un dosar în care era cercetat pentru neglijență, ceea ce ar fi condus la moartea unui nou-născut.

 

Distribuie articolul: