Unul dintre cele mai importante fenomene astrale ale anului 2018 se va produce mâine în data de 15 mai. Vorbim despre trecerea planetei Uranus în semnul Taurului care va avea loc mai exact la ora 18:18 și se produce simultan cu fenomenul de lună nouă tot din semnul taurului, de la ora 14:48. Despre toate aceste schimbări ne-a vorbit astrologul Cristina Oxentii. 

Acest context astral aduce ceva nou în plan economic, financiar, bancar și tot ce ține de planul material, iar schimbările se resimt încă de la sfârșitul lui 2017 și vor intra în vigoare de la mijlocul lunii mai, se vor stabiliza în 2019 și vor dura până în 2026.

Din 2010 încoace viața a căpătat o dinamică ieșită din liniile normalului, eram ca la un roller coaster. În 2018 se pun bazele unei stabilități emoționale și vom încetini treptat mersul. Vom încerca să construim valori moderne care să reziste în timp.

Schimbările pe care le aduce această combinație astrală se referă la economii, se pune accentul pe necesitatea de a aborda altfel planul material, va crește accesibilitatea oamenilor de rând la programele bancare și va progresa business-ul virtual. Cel mai probabil, în următorii 7 ani vom asista la schimbări financiare și economice globale. Vor apărea reguli noi în mediul bancar, la burse, programe moderne de impozitări, credite, depozite, se va produce înlocuirea treptată a lichidităților cu banii electronici, apariția cardurilor sofisticate, achitarea serviciilor direct din automobil, de pe rețelele de socializare ori vor apărea alte tehnici financiare modernizate, despre care la moment nici nu ne putem imagina. În această perioadă de timp se va face diferența clară între bogați și săraci.

Ar trebui să ne așteptăm în continuare la surprize din partea vremii și la schimbări climaterice. Se va munci intens în direcția de înlocuire a resurselor naturale și se va face un progres în lupta împotriva foamei. Aici mă refer la apariția unor produse alimentare de nouă generație și se va găsi alternative pentru gaz, petrol, etc.

Având în vedere, că planeta Uranus își face loc în domiciliul planetei Venus, ar trebui să înțelegem că chirurgia estetică va înflori și se va produce un progres imens în materie de cosmetologie.

După ce ați înțeles că nu mai puteți în același ritm pe care l-ați avut în ultimii ani, veți căuta libertate, detașare de tot ce este învechit. Schimbările se vor produce cu sau fără voia noastră. Ar trebui să fiți pregătiți pentru schimbări în domeniile menționate de mine mai devreme și să încercăm să ne adaptăm la noile condiții.

„Toate-s vechi și noi sunt toate”

În viață totul se schimbă continuu, așa cum anotimpurile se schimbă ciclic, tot așa și mersul planetelor. Un astfel de fenomen astronomic se produce odată în 84 de ani, așa că puțin probabil ca vreun om să-l treacă de 2 ori în viață.

Acum să facem o privire de ansamblu în istorie și să vedem ce s-a produs pe acest tranzit, evenimente care au marcat cursul omenirii. Aici aș putea adăuga apariția primilor bani de hârtie în SUA, descoperirea continentului australian, apariția cupoanelor, a primilor carduri bancare, înființarea companiei de transferuri financiare la nivel global Western Union, etc.

Vă invit să urmărim mai jos influența contextului astral uranian din următorii 7 ani pentru fiecare semn zodiacal în parte. Dacă sunteți o zodie atipică, atunci va trebui să citiți prognoza astrală și pentru zodia Ascendentului.

BERBEC

Dacă ultimii ani ți-au adus înnoiri pe plan personal, schimbarea atitudinii față de parteneriate, în următorii 7 ani vei învăța să câștigi bani altfel decât ai făcut-o până acum. Urmează o perioadă mai liniștită din punct de vedere emoțional pentru că vei învăța să-ți gestionezi corect resursele energetice și vei acumula resurse financiare prin metode revoluționare, prin tehnologii, internet, online, … S-ar putea să treci la tratarea problemelor de sănătate prin metode netradiționale.

TAUR

Ingresia lui Uranus în semnul nașterii tale te face mai nerăbdător, iar nervii vor fi puși la încercare. În pofida acestui fapt, vei căpăta mai multă independență, libertate în acțiune, îți vei impune punctul de vedere și vei fi mai flexibil ca altă dată, lucru care nu îți este caracteristic deloc. Următorii 7 ani vor aduce schimbări interioare radicale, o împrospătare a imaginii și a felului în care te raportezi la oameni. Vei avea o perioadă de redescoperire a ta ca personalitate individuală, vor ieși la iveală talente ascunse. Subiectul parteneriatelor se va situa pe primul loc și va persista dorința de a le înnoi, de a le reclădi, de a a duce un suflu nou viații personale.

GEMENI 

Ultimii ani ți-au oferit posibilitatea să-ți schimbi imaginea pe plan public, să apari într-o postură nouă, originală și neobișnuită pentru cei din jurul tău. S-ar putea să-ți fi făcut prieteni noi și interesanți. În următorii ani, însă, va trebui să te eliberezi de frici, temeri, de datorii spirituale și materiale. Planeta Uranus îți va arăta punctele vulnerabile ale organismului tău, astfel încât, să te ocupi la modul serios de sănătatea fizică, dar mai ales de latura duhovnicească. Nu ar trebui să te deranjeze nimic dacă vei duce un mod sănătos de viață, cu somn, odihnă, alimentație sănătoasă și sport (mișcare).

RAC

Noile tendințe astrale te vor redirecționa către cercuri noi de persoane, vei fi atras de oameni originali și va persista dorința de a surprinde prin aparițiile tale publice. Uranus te îndeamnă să revezi interesela tale, planurile și obiectivele, să nu-ți fie frică să le schimbi din mers dacă acestea nu-ți mai aduc folos. Multe legături obosite se vor rupe, ca să facă loc altor persoane, prieteni noi și oameni utili în viața ta. S-ar putea să te activizezi din ce în ce mai mult pe rețelele de socializare și să afișezi public, destul de activ, programul tău de activități.

LEU

Ultimii ani ți-au adus în cale oameni neobișnuiți, profesori de viață și cunoștințe în domenii pe care nu știai că le poți înțelege. A fost o perioadă de redescoperire a lumii, de lărgire a orizontului cunoașterii, iar cunoștințele acumulate te vor ajuta să urci activ pe scară ierarhică în următorii 7 ani. Urmează o perioadă de înnoiri pe segmentul profesional, s-ar putea să-ți schimbi statutul peste noapte și să te căsătorești pe neprins de veste. Vei aduce noul în afaceri, care îți vor aduce și roade doar dacă vei învăța să accepți schimbările și să te conformezi noilor tendințe.

FECIOARĂ

Următorii 7 ani vor fi direcționați către lărgirea cunoștințelor, acumularea unor informații valoroase despre viață, deschiderea către culturi noi și către alte țări. S-ar putea să ai parte de călătorii neașteptate, să vezi lumi noi, să afli informații inedite, să găsești legătura om – univers. E posibil să întâlnești un Profesor de viață ori tu să fii Idolul și Sfătuitorul cuiva. În calitate de student, vei surprinde prin lucrările tale științifice neordinare și felul de abordare al subiectelor.

BALANȚĂ

După câțiva ani buni în care ai învățat cum să te comporți cu ceilalți, în care ți-au fost aduse pe tavă lecții cu privire la parteneriate, acum va trebui să asimilezi informații cu privire la gestionarea corectă a crizelor. Se prevăd transformări radicale care te vor ajuta să te eliberezi de frici față de viitor, să depășești provocările, să gestionezi cu măiestrie situațiile tensionate și să te adaptezi la noile condiții dacă nu-ți dorești rupturi relaționale de orice fel.

SCORPION

Ultimii ani ți-au oferit surprize pe plan medical și ai avut posibilitatea să iei măsuri cu privire la evoluția unor boli, să anticipezi reapariția unor boli cronice prin utilizarea unor metode moderne de tratament. O ultimă șansă de a corecta situația va fi din noiembrie 2018  până în martie 2019. La fel, metodele netradiționale de lucru și înnoirile profesionale din ultimii ani te-au pregătit pentru legarea unor parteneriate bazate pe amiciție și încredere. Se așteaptă schimbări semnificative pe plan relațional din dorința de a avea mai multă libertate.

SĂGETĂTOR

Dacă ultimii ani ți-au dat posibilitatea să întâlnești un om neordinar care ți-a oferit o frumoasă poveste de dragoste și transformări radicale pe plan emoțional, acum te axezi pe împrospătări la job. Începe o perioadă de restructurări la birou, cu urcușuri și coborâșuri, iar Uranus va testa rezistența la proiectele profesioanale în care ești implicat trup și suflet. Dacă proiectele nu vor trece testul timpului și se vor distruge, înseamnă că trebuie să te axezi pe alte activități. Surprizele se vor ține lanț și ar fi cazul să te acomodezi rapid la nou, modern și să pui accent pe calitate. Sănătatea va fi prioritară. Cel mai probabil vei adopta metode moderne de însănătoșire și tratament.

CAPRICORN

După ce ai făcut schimbări în relațiile de familie, ai reanimat relații stinse, ai schimbat atmosfera și design-ul locuinței, acum cauți diversitate emoțională. În următorii ani, Uranus te va ține cu sufletul la gură pe plan amoros, iar surprizele se vor ține lanț. Te așteaptă o perioadă în care creativitate va fi la cote înalte, vei avea inspirație, vei aborda o metodă prietenoasă în raport cu educația copiilor, apariția micuților și schimbarea vieții la 180 de grade. Va fi o perioadă de deschidere către nou, vei face mai multă mișcare, se așteaptă călătorii interesante și ocupații/pasiuni absolut noi pentru tine.

VĂRSĂTOR

Uranus, planeta apropiată ție, cu atât mai mult e patronul zodiei tale, îți aduce doar beneficii cu condiția că respecți regulile. În ultimii ani ai făcut cunoștință cu o groază de oameni interesanți și neordinari, te-ai manifestat excentric, ai acumulat o viziune nouă despre despre tot ce înseamnă viață. Acum același Uranus vrea să-ți schimbe viziunea despre familie, să construiești relații originale, prietenești cu familia ta, să te maturizezi în raport cu apropiații tăi și să-i accepți așa cum sunt. Va persista dorința de eliberare din mediul casnic către ceva nou, către o locuință nouă, să aduci un aer proaspăt în cămin și să ai prin preajmă oameni înțelepți.

PEȘTI

Ultimii ani ți-au oferit posibilitatea să găsești mai multe surse de venit și să schimbi politica financiară. Fiind independent pe plan economic, acum vei fi pus să înveți să te exprimi liber, fără inhibiții, să te schimbi față de ceilalți oameni. Cu certitudine, următorii 7 ani îți vor oferi posibilitatea să-ți faci cunoștințe noi, să faci studii avansateîn domenii neașteptate, să fii mai activ privind mânuirea tehnicii. Vei tinde să ai telefon de ultimul răcnet, să cumperi un automobil modern ori să achiziționezi tehnică de ultimă generație.

Citește și: Horoscop 2018: Anul marilor realizări în plan personal!

Distribuie articolul: