Decizia autorităților de a închide unitățile de învățământ pentru a limita răspândirea virusului COVID-19 a orientat învățământul în mediul online. Astfel, o bună parte dintre elevi continuă să învețe și să facă orele prin intermediul diferitor platforme sau aplicații. Nu este o excepție nici liceul din satul Gordinești, raionul Edineț, unde noile tehnologii sunt utilizate la maxim, menționează AGORA.md.

Procesul educațional de la distanță se realizează prin diferite resurse digitale, telefonul, internetul, iar platformele pe care copiii le utilizează sunt în funcție de posibilitățile clasei de elevi. Printre acestea se numără Viberul, Facebookul, Odnoklassniki, ZOOM și WhatsApp.

Directoarea liceului, Ana Guțu, susține că profesorii au început procesul de studiu încă înainte de a fi un ordin, dar acest lucru fără a încărca elevii cu multe teme. Accentul se pune pe obiectele de bază, iar fiecare profesor va avea un registru provizoriu unde va introduce toate notele și sarcinile date.

„Noi încercăm să atragem atenția la timpul pe care îl petrece elevul în fața calculatorului și să-i fie confortabil. Noi vrem să le inducem copiilor că nu sunt abandonați și că ne pasă de sănătatea lor”, susține directoarea.

Lecțiile de predare durează cel mult 25 de minute și sunt ținute cu ajutorul apelurilor în grup. Elevii ascultă tema predată, iar apoi primesc exerciții pe care trebuie să le îndeplinească în timpul stabilit de profesor.

Profesoara de limbă și literatură română Ghincul Diana ne-a spus că acum, în primele zile, elevii sunt foarte cointeresați. „Dar, vedem pe parcurs. Chiar dacă predăm mai puțin timp decât o lecție obișnuită, în urma exercițiilor am constatat că elevii au însușit materia”, a mai adăugat profesoara.

În ceea ce privește disciplinele precum educație tehnologică, educație fizică sau educație muzicală copiii sunt îndemnați să lucreze în grădină cu părinții, să facă curățenie, să facă exerciții sportive în casă sau să cânte împreună cu familia, fiind tot timpul dirijați și îndrumați de profesorii respectivi.

Chiar dacă sunt familiarizaţi cu unele platforme de învăţământ la distanță, profesorii recunosc faptul că pentru ei este o provocare și se adaptează cu greu.

„Consider că în clasele liceale, învăţământul online se implementează mai ușor și mai eficient. Elevii de liceu sunt mult mai familiarizați cu noile tehnologii și ei singuri ghidează procesul de învăţământ. Ne este mai greu să lucrăm cu elevii claselor gimnaziale (în special clasele a V-a, a VI-a), care au nevoie de o atenţie și ghidare mai specială, îndrumări, explicații și încurajări”, ne-a spus profesorul de istorie Victor Guțu.

Dacă în cazul claselor gimnaziale și liceale doar profesorii coordonează elevii, în ciclul primar procesul de studiu se desfășoară și cu ajutorul părinților sau fraților mai mari.

Învățătoarea claselor primare, Svetlana Danciuc susține că această modalitate de studiere nu este o eficiență, dar o ușurare, iar dacă orele s-ar ține prin intermediul telefonului fix ar fi și mai greu.

„Pentru clasele primare am format un orar special care să conțină 15 minute de predare, pauze și ajutor. Eu le spun sarcinile, iar copiii sau părinții fotografiază și îmi trimit înapoi. Vorbim prin viber zi de zi și îi încurajez prin cuvinte de laudă”, a afirmat învățătoarea.

 

Distribuie articolul: