Cântăreaţa Irina Rimes a fost desemnată ambasadoarea Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi” 2020. Artista a declarat joi, la o conferinţă de presă, că este onorată să deţină acest titlu şi că, din această ipostază, este posibil să susţină demersul prin postări online, informează libertatea.ro

Artista a spus totuși că nu știe dacă ea e „cea mai bună alegere” în acest sens. Din afirmaţiile făcute la întâlnirea cu presa a rezultat că Ministerul Culturii şi artista nu au stabilit o strategie clară cu privire la promovarea zilei dedicate lui Brâncuşi, iar ministrul Bogdan Gheorghiu are în vedere desemnarea de ambasadori pentru toate momentele importante ce urmează, arată sursa citată.

„Nu ştiu dacă sunt cea mai bună alegere pentru a face puntea între generaţii, dar mulţumesc pentru încredere. Aparent, eu nu ascult 5Gang, dar mă gândeam că poate ar trebui să apelăm şi la tinerii vloggeri, pentru că au mai mare influenţă. Ca o idee, pe viitor”, a declarat Irina Rimes. Reprezentanţii evenimentului şi ai lui Rimes declară că ea nu este afiliată Partidului Naţional Liberal, iar activitatea legată de Ziua Brâncuşi este întreprinsă pro-bono.

Într-un discurs, Rimes a spus că trebuie să ne apărăm cultura, valorile, pentru că sunt singurele care nu ne pot fi luate.

Ea a amintit că, acum, la vârsta de 28 de ani, încă primeşte mâncare de la mama ei, iar împreună cu fraţii cântă colinde despre Iisus şi păstori, despre dor şi ţară. Ea a vorbit despre geniile româneşti celebre în lume de sute de ani, alte ţări neputându-se lăuda cu asemenea personalităţi.

„Ştiu un lucru sigur: Noi, românii, avem o cultură cu care ne putem mândri. Pentru că ceea ce avem noi e ceva ce se cam pierde în Vest, dacă nu s-a pierdut de tot. Ţara noastră a fost pusă pe harta culturală a Europei de nişte personalităţi, genii despre care se vorbeşte de secole, între care şi Constantin Brâncuşi. Personalităţile astea au crescut cu aceleaşi valori cu care creştem şi noi”, a spus cântăreața.

Întrebată cum va contribui concret la Ziua Naţională „Constantin Brâncuşi”, ea a spus: „Eu ştiu să cânt şi să vorbesc. Mai mult să cânt”.

A precizat că nu va face un cântec dedicat artistului plastic, ci s-ar rezuma la a publica mesaje pe reţelele de socializare.

„Simpla prezenţă a ei deja contează enorm, pentru că intrăm pe un segment de public care altfel nu ar fi fost interesat”, a completat-o ministrul Bogdan Gheorghiu. Cântăreaţa a adăugat: „M-aş folosi mai degrabă de proiectul Irina Rimes pe partea de social media. Să le povestesc oamenilor despre acest eveniment, despre cultura noastră. Probabil, o să postez despre asta”. Îi place Brâncuşi. A vizitat Târgu Jiu şi cunoaşte biografia artistului – ştie ce a făcut Brâncuşi pentru popor.

„Sunt adepta tuturor campaniilor de promovare a culturii. Românul, antrenat în tumult, uită că trebuie să celebreze ceva. Eu am notată în calendar ziua lui Brâncuşi”, a mai spus Irina Rimes. Despre o lucrare preferată din creaţia sculptorului, ea a spus:

„Eu sunt mai mainstream, aşa. Când am văzut prima dată Coloana Infinitului, am avut impresia că mă hrănesc cu ceva care nu era din lumea mea”.

Artista a fost criticată pentru acest gest. Internauții fiind de părere că artista habar nu are cine este Brâncuși. După un val de critici, Irina venit cu replică pe rețelele sociale: „Nu mai citiți toate articolele care circulă pe net cu titluri din cuvinte scoase din context. Mâine, după ce trece febra, vom vorbi și noi despre lucruri relevante, cum ar fi evenimentul de pe 19 Februarie la Muzeul Național de Artă.”

Criticată de unii, dar susținută de alții. Actorul Marius Manole și jurnalistul Lucian Mindruta i-au luat apărarea artistei. 

Distribuie articolul: