Examenele de bacalaureat, care urmau să se petreacă anul acesta, au fost anulate. Pentru asta au votat majoritatea deputaților din Parlament, după prezentarea ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov. Proiectul nu a trecut însă fără dezbateri, menționează AGORA.md.

Astfel, diplomele absolvenților vor fi eliberate în baza mediei de note acumulate în ultimii trei ani de liceu. Pe perioada rundei de întrebări-răspunsuri, ministrul Șarov a dat asigurări că diplomele elevilor vor fi recunoscute în procesul de admitere la studii peste hotare.

Mai mult, Șarov a punctat că, în funcție de evoluția pandemiei, va fi decisă data sesiunii următoare.

De menționat că documentul propus deputaților stabilește că diploma nu va fi eliberată restanțierilor, inclusiv din anii precedenți. În acest sens, grupul Pro Moldova a cerut ca și restanțierilor să li se calculeze nota în baza mediei anuale, solicitare care însă nu a fost susținută.

„Din toate soluțiile și scenariile, credem că asta e cea mai oportună”, a concluzionat Șarov.

În timpul luărilor de cuvânt, unii deputați au opinat, bunăoară, în favoarea susținerii BAC-ului online. „Dacă sunt 90 de centre de BAC, cred că era posibil de a amplasa câte 4-5 elevi într-o clasă pentru a susține bacalaureatul”, a propus Lilian Carp.

„Abordarea propusă de minister e unica posibilă și unica necesar să fie aprobată. La îndoielile unor colegi raportat la faptul că diplomele de BAC ar putea să nu fie recunoscute, reamintesc că Procesul de la Bologna nu prevede vreun regulament rigid de susținere a bacalaureatului”, a spus democrata și fosta ministră a Educației, Monica Babuc. „Vă rog să plecăm de la abordări politice, înțelegând că în bătaie sunt sorți de oameni tineri care intră în viață”, a adăugat deputata.

„Nu ne putem asuma riscul să credem că virusul e în descreștere. Nu putem reveni la viața normală pe care am avut-o până în martie. Starea excepțională ne cere și soluții excepționale și luăm decizii pe care poate nu ni le dorim. Imaginați-vă că cei 17.000 de copii susțin examenul și se întorc acasă în familie, de 4-5 ori câte examene sunt. Așa contaminăm întreaga țară. Cât ține de online – nu suntem pregătiți ca soft și nici copiii nu sunt pregătiți”, a spus socialista Ala Darovanaia.

Precizăm că Guvernul a aprobat această decizie pe 13 mai. Anterior, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, spunea că examenele de BAC nu ar putea avea loc online.

Sursa: AGORA

Foto: Pexels.com

Distribuie articolul: