„Și tu poţi salva un Doctor…”, acesta este îndemnul colegilor de breaslă către toată lumea, cu scopul de a o ajuta pe Natalia Arnaut să învingă cancerul. Doctorița a fost diagnosticată recent cu această maladie, însă din păcate are o formă care evoluează fulminant. Să ajutăm acest profesionist, mamă a doi copii și om absolut minunat să treacă peste tratamente mai ușor.

Donați AICI – Viața- împreună cu Natalia Arnaut

Natalia Arnaut, medic ginecolog și mamă a doi copii

„Cea mai mare pasiune a Nătăliței (Nataliei Arnaut) este să ajute femeile să devină mămici. Este un medic desăvârşit, care ghidează crearea vieții pe pământ şi crede enorm în nobila sa misiune. E mamă a doi copii minunaţi și a împlinit recent 32 de ani”, asta ne povestesc colegii despre ea.

La numai la o zi de la aniversare, tânăra mămică și doctoriță a fost diagnosticată cu o formă agresivă de Cancer Mamar, (T1cN1M1). Natalia deja a suportat prima cură de chimioterapie şi se pregătește de cea de-a doua, în total fiind 18 la număr. Concomitent face consultaţii la Klinik und Poliklinik für Frauenheilkunde und Geburtshilfe, Germania, unde va urma tratamentul radioterapeutic, inclusiv tratamentul chirurgical necesar după caz. Iar resursele şi posibilitățile sale financiare sunt limitate, în raport cu costurile foarte înalte ale tratamentului.

Pagina deschisă de doctori moldoveni care activează peste hotare: Puteți dona și pe Facebook!

„Preţul vieţii este mare, iar lupta cu această maladie este grea, o luptă contra cronometru. Natalia crede şi vrea să o învingă, vrea să lupte pentru viaţă, vrea să îşi crească mari puişorii de numai 2 ani şi 7 ani şi are mare nevoie de susţinerea noastră. Orice ajutor financiar, cât de mic, poate fi decisiv. Împreună putem ajuta un medic care a salvat şi vrea să salveze vieţi. V-aș fi recunoascătoare inclusiv pentru distribuirea acestui caz. Doar împreună o putem ajuta pe prietena mea, Natali, o femeie, soție, mama, fiică, prietenă Excepțională să învingă această boală crâncenă”, spune Cristina Ipati, medic obstetrician în cadrul Spitalului Clinic Municipal Nr.1 din Capitală.

Donați AICI – Viața- împreună cu Natalia Arnaut

Beneficiar (beneficiary): Natalia Arnaut
Nr.cardului (card number): 4779180001237727 Victoria Bank, card Visa.
SWIFT code: VICBMD2X
IBAN: MD72VI225931902261318151
Pay Pal: [email protected]
Pentru abonații Unite: SMS – 9007 (45lei) cu textul „Natalia”.

Distribuie articolul: