Actoria înseamnă pasiune și dăruire, uneori uitare de sine și poate chiar sacrificiu. Doina Arvat este actriță la Teatrul Național „Eugene Ionesco”, iar noi am provocat-o să ne povestească despre ceea ce i-a conturat viața cu emoție și culoare. Despre actorie în 11 fraze, cu Doina Arvat, mai artistic decât atât nici că se poate! 

Vedeți mai jos întreg repertoriul lunii. Bilete online puteți găsi AICI.

În doar 11 fraze a reușit să redea cu intensitate și emoție despre ceea ce este în inima unui actor. Ce reprezintă scena pentru Doina, cum a fost prima ieșire în fața publicului și care este rolul la care visează vedeți mai jos.

Să fii actor înseamnă… să te arunci cu dăruire și încredere în brațele personajului. Să accepți fără premeditare soarta sa, să-i justifici acțiunile și gândurile; să-i oferi viață prin intermediul corpului tău.

Scena pentru mine este… un Univers aparte. Este spațiul unde îmi trăiesc celelalte vieți pe care aș fi putut să le am, unde încerc să-mi creez un alt caracter, un alt fel de-a percepe lumea. În cazul în care îți dorești cu adevărat transpunerea în pielea personajului și muncești pentru asta scena te ajută, îți devine complice.

Prima mea iesire pe scena a fost…demult. Nu îmi amintesc exact vârsta, eram copilă și deja eram îndrăgostită de scenă. Acceptam cu plăcere orice posibilitate de a apărea în fața publicului. Primesc satisfacție enormă când știu că toată atenția este concentrată asupra mea și respectiv mă straduiesc să nu dezamăgesc.

Înainte de spectacol niciodata nu… mănânc. Nu ma simt bine pe scenă când îmi știu stomacul plin, nu mă pot concentra.

Înainte de spectacol îmi place să…îmi ofer căteva minute de liniște și dialog cu mine însumi. Am nevoie de aceste clipe pentru a parcurge prin minte și suflet istoria personajului pe care urmează să-l interpretez.

Iubesc publicul care…este conștient de faptul că vine la teatru, că are grijă să respecte simplele reguli impuse de instituție.

Când uit textul…improvizez. Dacă îmi vine imediat în gând un sinonim îl utilizez, dacă situația e puțin mai gravă, trec la replica următoare.

Urăsc rolurile care… Nu există roluri pe care aș putea să le urăsc. Nu există roluri mici. Îmi fac munca conștiincios, îmi iubesc toate rolurile.

Îmi place după spectacol să… mănânc ceva gustos, să mă delectez cu un pahar de vin roșu în compania prietenilor și să vorbim de “câte-n lună și în stele”.

Rolul la care visez…ar fi Jeanne d’Arc. În copilărie am văzut de-o mie de ori filmul lui Luc Besson. Mi-a rămas în amintire dorința ceea nebună de-a fi în locul Millei Jovovich. Mă tentează și acum această figură emblematică a Franței, sfântă, dar și foarte controversată.

Dacă nu aș fi fost actriță, aș fi fost…o rătăcită care își caută rostul în viață și nu-l poate găsi.