Natalia Chirică este femeia pentru care punctualitatea face parte din planul zilnic – iar ea, chiar și având agenda plină, se străduie să fie maxim posibil de organizată. Directorul comercial „Glorinal” își aduce aminte prima vizită a sa la Chișinău, la doar 6 ani, când orașul cu umerii de piatră i se părea fantastic. Ce înseamnă astăzi pentru ea capitala și cum o vede peste ani, aflați din destăinuirile de mai jos în cadrul proiectului „Chișinăul meu drag”.

natalia chiricaNatalia Chirică s-a născut în orășelul Dnestrovsc, din stânga Nistrului, iată de ce, ajunsă la Chișinău, la vârsta de 6 ani, i-a părut că a ajuns într-o poveste.

„Imediat m-am îndrăgostit de acest oraș .Mi se părea imens, cu troleibuze mari și posibilități multe. Aici erau multe posibilități de dezvoltare pentru un copil. Părinții m-au înscris la cercul de dansuri care se ținea la Palatul Sindicatelor de la Rîșcani – o clădire bine amenajată, cu sală de concerte… Mi se părea ceva fantastic și foarte matur pe atunci, mai ales că eram însărcinată să plec și să mă întorc acasă singură”, își amintește cu nostalgie eroina noatră.

natalia chirica si fiica

_MG_0079

Se întâmpla prin anii 1980-1981 când familia Nataliei s-a mutat definitiv la Chișinău. Atunci s-a produs scânteia dintre un copil venit dintr-un mic orășel de provincie și capitala țării. Dragostea pentru Chișinău s-a format grație activității pe care ea o avea aici ca și copil. „Tatăl, fiind constructor, a primit apartament și în continuare trebuia să alegem școala. Am decis să fie mai aproape de casă, asta deoarece mama avea frică de troienele înalte, de pereții din zăpada de la școală spre casă (râde). Așa Chișinăul a început să devină al meu”, spune Natalia.

Natalia Chirica

Pentru că este o fire activă, Natalia Chirică, ea și membră a Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM), caută, măcar de 2-3 ori pe ani să evadeze din rutina zilnică a orașului nostru mic. „Astăzi Chișinăul a devenit mic pentru mine ca business și piață de desfacere, pentru familie sau cam terminat distracțiile care ne mai pot atrage, iar pentru copii – posibilitățile de dezvoltare fizică, morală, intelectuală. E nevoie să plecăm undeva mai departe ca să ne mai energizăm, să prinde ceva nou, modern, dar în același timp și clasic”, mărturistește Natalia.

Natalia chirica si fiica

fiica„Dar sunt și plusuri în Chișinăul nostru mic, declară Natalia optimistă. Nu pierdem mult timp pe drumuri, așa ca în marile orașe europene sau din est: în jumătate de oră poți cutreiera orașul în lung și în lat. DA, și încă ceva: avem cel mai bun „wifi free” din lume”, ne mai spune zâmbind directorul comercial „Glorinal”.

Întrebată ce ar schimba în Chișinău dacă ar ajunge primar, Natalia Chirică nu a stat mult pe gânduri: „Încep de la drumuri – cu siguranță! Apoi cred că e necesară o reparație serioasă în spitale și policlinicile de stat. Ca cetățean se cere puțin de la fiecare -respectarea ordinei și regulilor de comportament, iar ca antreprenor ne străduim să facem orașul mai frumos cu fiecare casă construită. Visez la un Chișinău cu multe case calde și confortabile, cu stadioane moderne, cu biserici frumoase, școli noi și grădinițe modernizate.”

Natalia chirica

Ultimul secret smuls de la antreprenoarea Natalia Chirică este despre locul ei preferat din Chișinău: „Cel mai bine ne simțim în Dendrarium. E frumos în orice perioadă a anului: de la liliac și până la trandafirii cu brumă și zăpadă. Avem abonament deja – suntem primii dimineața, pe răcoare, în zori…”. Poate acesta să fie chiar un bun început pentru un oraș modern, curat, civilizat, atractiv pentru turiști, cu metrou, centre de agrement și grădinițe suficiente.

Natalia Chirica

Foto: Ellene Mocrii

Proiectul „Chișinău – orașul sufletului meu” este realizat de Revista EA.md în parteneriat cu Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM) și este dedicat Sărbătorii Hramul Orașului Chișinău.