Ce-și doresc cu adevărat femeile? Este întrebarea pe care fiecare dintre noi și-a pus-o cel puțin o dată în viață. Ne-am propus să aflăm acest lucru și să descoasem de secrete reprezentantele sexului frumos, iar destăinuirile lor vor elucida cât de cât misterul. 

Pe 10 octombrie Ea.md face 9 ani!

Iar cu această ocazie atât de frumoasă și atât de specială pentru noi, ne bucurăm să anunțăm un nou proiect, un proiect de suflet ce implică 90 de femei cu 90 de vârste. Astăzi, lansăm „CE vrea EA” și provocarea #CEvreaEA, fiind sigure că o să vă placă la fel de mult cum ne place și nouă!

Fiecare dintre noi visează la ceva. Deși ne dorim ca visele să se realizeze cât mai curând, de obicei, acestea sunt pe termen lung. Noi ne-am propus să reducem un pic perioada „de coacere” a viselor și să întrebăm ce-și doresc femeile, de vârste cuprinse între 3 și 93 de ani. Iar întrebarea noastră sună cam așa: „Ce aștepți de la viață într-un an?”

Prima noastră eroină este Constanța Ciobanu care, deși are doar trei anișori, acest lucru nu o împiedică să viseze frumos, iar noi sperăm ca într-un an, cel mai mare vis al ei să se împlinească!

Rămâneți alături de noi și descoperiți în fiecare zi alături de noi #CEvreaEA?!