Demult nu mai este un lucru neobișnuit să vedem o femeie la volan, dar este o raritate când acea femeie cunoaște mai multe despre mașina pe care o conduce decât un bărbat. Doina Danielean face parte din această categorie, nu doar cunoaște, dar și face totul cu drag pentru mașina ei. De ce și cum își manifestă dragostea pentru automobil, aflăm din discuția cu ea.

Cum a început pasiunea ta pentru mașini?

Pasiunea mea pentru mașini se ia de la o vârstă foarte timpurie. Încă mama îmi povestea, eu nu țin minte cum a fost. Ea îmi spunea că atunci când alte fetițe se jucau cu păpușile, eu mă jucam cu mașinelele, iar când aveam o păpușă dăruită de cineva, eu mergeam la băieți și le spuneam că le dau păpușa mea și încă câteva abțibilduri, pe atunci băieții se jucau cu abțibildurile, ca ei să-mi dea mie mașinuța aia care îmi plăcea mie sau care am zărit-o în colecția lor. Ca după aia, tocmai la 14-15 ani, taică-meu să mă observe cum mă uit foarte atent la dânsu cum el conduce, pe ce apasă, cum apasă, cum ține volanul. Adica eu la 14-15 ani deja știam cam cu ce se „mănâncă” mașinile astea. Și la 16 ani am fost cumva într-o situație în care am fost nevoită să mă așez la volan și să încerc să repet ceea ce făcea taică-meu, și am înțeles că îmi place. Îmi place nu doar să le văd și să mă joc cu ele, dar și să le conduc. Am început a conduce la 16 ani, dar îți dai seama că la 16 nu poți avea permis, respectiv de la 17 eram înscrisă la școala auto. Cam așa a început pasiunea mea pentru mașini.

Cum reacționează ceilalți la pasiunea ta, în special partea masculină?

De la început, toți prietenii mei erau oarecum uimiți și parcă uneori mă luau în derâdere: „Doina și mașinele ei”; „femeia și mașina”, dar eu trebuie să spun o chestie, în 2013 împreună cu fostul meu soț am deschis un autoservice. El foarte pasionat de mașini era, în special pe partea mecanică, iar eu prima perioadă am fost oarecum „dealer-ul” lui. Înțelegeam ce rost are o piesă, cum arată. Mergeam la magazinele astea mari, la dealerii noștri și le explicam că uite am nevoie de piesa aia, ea se află acolo și face aia. Vânzătorul se uita la mine, iar alți bărbați din jurul meu care așteptau și ei în rând, se uitau la mine ca la un extraterestru și se întrebau „Asta sigur e femeie? Parcă e îmbrăcată ca femeia, dar ceea ce spune, nu pare a fi spus de o femeie.” Și tot așa și prietenii mei, la început dacă mă luau în derâdere, apoi au înțeles că pricep, puțin poate, uneori în felul meu, cu logica mea de femeie, dar pricep. Eu dacă deschid o capotă a mașinii, eu înțeleg ce este acolo și ce face fiecare. Așa că femeile și mașinile nu întotdeauna sunt o combinație rea.

Ce este o mașină pentru tine?

Pentru mine mașina nicidecum nu reprezintă ca pentru alții, un boț de fier. Ea pentru mine la fel este un organism întreg de care trebuie să ai grijă, la fel cum am grijă eu cum mă alimentez și cum mă îmbrac, și cum mă îngrijesc, îmi fac igiena, la fel și organismul acesta numit mașină. E un membru al familiei mele. Eu am avut foarte multe momente în care nu contează ce mașină, ce an de fabricație sau ce marcă e, dacă e mașină și nu te lasă în drum niciodată, chiar dacă te lasă, are și ea momentele ei grele câteodată, pentru că și noi oamenii le avem. Eu asimilez mașina cumva ca un organism viu și țin foarte mult la el. Eu când merg pe un drum rău, sunt momente în care eu oftez în locul ei, pentru că realizez că pe ea tot o doare, chiar dacă e fier. Dacă n-o doare pe ea, o să mă doară pe mine mai târziu… la service.

Distribuie articolul: