Este profesoară de pian, artist în suflet, mamă de gemeni, iar de mai bine de un an și patiser - face deserturi inspirate din cântec. Aliona Baciu, creatoarea deserturilor „MamzElle”, membră AFAM, vine să ne destăinuie melancolia anilor de studenție petrecuți la „Valea Trandafirilor”, dar și speranțele pe care le nutrește pentru un viitor frumos al copiilor ei în Chișinău. Modestă, eficientă, atentă, exigentă și performantă, așa cum își dorește să fie și capitala în acre trăiește.

Studenția a însemnat cunoașterea orașului
În anul 1990 am devenit studentă la Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga”, care se află în sectorul Botanica. Tot acolo se află și căminul în care am locuit, deaceea nu am prea explorat și alte sectoare – practic toată studenția am petrecut-o la Botanica, pe strada cu nume mirositor – Trandafirilor. Oricum, aveam impresia că trăiesc în cel mai frumos și gigant oraș. Pentru a-mi aduna gândurile și a caută inspirație, mergeam în cel mai frumos loc din acesta parte a urbei – parcul „Valea Trandafirilor”.

Aliona Baciu

Îmi părea că așa arată raiul pe Pământ
Vorbesc despre „Valea Trandafirilor”: copaci frumoși, lacuri curate, multe scaune, miros îmbătător de flori și iarbă proaspăt cosită, și desigur bucuria oricărui student – cinematograful „Iskra” (de altfel o construcție neterminată nici până în prezent). Pe stradă Trandafirilor sau legat prietenii adevărate, care țin deja de 25 de ani…

O altă mică fericire studențească a fost cafeneaua „Pinguin”, de pe actualul Bulevard Dacia, care pe atunci se numea Bulevarul Mira (Păcii). O dată pe lună, când primeam bursa, împreună cu o colegă mergeam să ne bucurăm sufletele cu ÎNGHEȚATĂ! Cred că era singura cafenea în Chișinău cu așa fel de înghețată.

Aliona Baciu

Aliona Baciu„Sămânța” deserturilor „Mamzelle” a încolțit tot la Botanica
Eram încântată de muzica clasică, pe care o studiam, dar fiind și o „dolcemană” înrăita, mă întrebăm, cum ar fi muzica la gust? Acum, după 15 ani de experiență în pedagogie muzicală, am ajuns să realizez acest vis: tortul –mousse „Visul unei lebede”, inspirat din „Lebăda”, de Camille Saint-Saёns, cupcake-ul MamzElle- „Fata cu părul de culoarea inului” de Claude Debussy, cupcake – ul „Jazz cake” – „What a wonderful world”- Louis Armstrong și altele.

Octombrie îmi aduce emoții magice în fiecare an…
Parcă a fost mai ieri… prima întâlnire, plimbările la nesfârșit, pline de vise și planuri de viitor (în cea mai mare parte împlinite). Tot în octormbrie s-a întâmplat și un moment foarte emoționant din viața mea – mi s-a comunicat că urmează să fiu SOȚIE (așa a decis soțul să îmi ceară mâna, sufletul și inima deja fiind ale lui). E o iubire unică, iar ea continuă deja de 22 de ani.

Aliona Baciu

Aliona BaciuToate acestea sunt păstrate și azi în lacul limpede din parcul „Valea Trandafirilor”, în pădurea deasă, printre trandafirii înfloriți. Plimbările erau un mod de a ne cunoaște, redescoperi și a crea un viitor cu ochii deschiși. E important să iubim oamenii, locurile care ne-au oferit șansa să devenim mai fericiți!

Sper ca gemenii mei să aibă parte de oportunități deosebite în Chișinău
Orașul drag, unde ne simțim acasă, ne face să retrăim cu trecerea timpului un sentiment tot mai puternic, nostalgic și speranța că gemenii noștri vor avea parte de valori și oportunități deosebite în Chișinău. Sper că orașul va ține pasul viitorului însorit, care îi așteaptă pe copiii mei, dar păstrînd în memorie locurile părinților lor… acolo unde toate au început.

Foto: Ellene Mocrii

Proiectul „Chișinău – orașul sufletului meu” este realizat de Revista EA.md în parteneriat cu Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM) și este dedicat Sărbătorii Hramul Orașului Chișinău.