Tot mai multe mămici aflate în concediul de maternitate îşi descoperă pasiuni noi sau redescoperă unele mai vechi. Aşa i s-a îmtâmplat şi Marianei Frunză, care şi-a deschis şi o mică afacere, având chiar şi fotomodelul propriu, în persoana fiului ei. 

Să croşetez am învăţat de mică, mamica mea mi-a dat primele lecţii. În pofida faptului că ea este stângaci, eu dreptaci, mie îmi ieşeau mereu ornamente noi. A fost greu, dar până la urmă mi-a reuşit elementarul şi am însuşit cu brio meşteşugul. Următorii ani am croşetat în clasele primare şi gimnaziale având Educaţia Tehnologica, fiind în curicula şcolară, ca mai apoi să dau uitării împletitul.”, povesteşte Mariana Frunză, mămică de băiat.

Iniţial a fost un simplu hobby, apoi s-a transformat într-o mică afacere. Pasiunea a redescoperit-o odată cu naşterea băieţelului, fiind în concediul de maternitate şi-a descoperit talentul şi un mod sigur de relaxare, împletind. 

„Ca orice mamică stând acasă cu un bebeluş cauţi să aduci şi tu un venit în familie. Totul a început cu primele căciuliţe pe care le-am împletit pentru Darius încă în prima sa iarnă, ca mai apoi văzând prietenii, cumetrii şi-au dorit şi ei articole împletite. De obicei pentru a croşeta un set am nevoie de două-trei zile, iar mănuşiţele pentru o cănuţă îmi iau în jur de o oră, în funcţie de timpul pe care mi-l oferă piciul meu. 
Recunosc că din start am avut o mare frică, nu eram încrezută că voi reuşi să fac lucrările pe placul clienţilor, însă cu susţinerea soţului am prins la curaj. Ulterior am avut comenzi nu doar la noi în ţară, dar şi în America, Italia, Germania, Londra, Israel şi Canada!”, relatează tânăra.

Fotomodelul şi propriul critic este chiar fiul ei de doar doi ani şi jumătate. 

„Băietelul meu Darius este clientul numărul unu şi deopotrivă fotomodelul meu permanent. Toate lucrările mele neapărat trebuie sa fie probate, iar după aprecierile lui merg mai departe spre destinatar!”, îşi încheie povestea Mariana. 

Vezi mai multe articole create de Mariana, în galeria de mai jos:

Dragi femei, mămici, cu ce vă ocupaţi timpul liber, ce pasiuni aveţi?

Sursa foto: Arhiva personală

Distribuie articolul: