Poposim în lumea unui copil de 7 ani. Și lucrurile ar fi simple, dacă copilul ar fi simplu. Dar Woldemar este altfel, diferit: „Nu știu cui anume i-am făcut promisiunea asta. În orice caz, anume în noaptea cu pricina mi-a venit ideea să scriu despre această geneză a diferenței. Cred că eram deja perfect conștient că originea ei e în ceea ce Vâgotski numea criza de la șapte ani. Toate drumurile în căutările mele anterioare mă duceau anume într-acolo, spre vârsta când mi s-a turnat și solidificat interiorul pentru totdeauna.”

Este povestea unui copil maturizat precoce, empatic și curios. Ne cufundăm din nou în  copilărie, într-una cu părinți stângaci, bunici iubitori și 3 generații care știu să-și lase amprenta de familie asupra destinului unui copil.

Avem în față un roman-portret de copil, creionat în stil hiperrealist. Cu o curiozitate șarmantă și o inteligență extrem de ascuțită, de altfel, care ne face să înțelegem că felul în care percepem noi, oamenii maturi, lumea este deșănțat, limitat și absolut rigid. Iată doar câteva dintre întrebările ce croiesc, cu iscusință, firul roșu al acestui roman:

  • „- În ce limbă a fost primul cuvânt?”
  • „- Ce înseamnă să fii om normal?”
  • „- Cum se îndrăgostesc orbii?”
    „-Nebuni nu știu că-s nebuni, așa?”

O altă palmă subtilă vine din conștientizarea incapacității noastre, ca societate, de a accepta oamenii care se diferențiază de mase:

„Cu cât te vei deosebi mai mult, cu atât vei fi împins mai spre marginea drumului sau chiar scos de pe carosabil.”, îi spune lui Woldemar mama Marta, una dintre cele 3 femei care marchează copilăria și destinul băiețelului.

Cea de-a doua femeie din această triadă unică este străbunica Marfina, femeia simplă de la sat, blândă, plină de dragoste, cu vechi ritualuri, ce prezintă cu sfințenie tot ce are mai frumos cultura bucovineană.

Iar ce-a de-a treia eroină care marchează destinului protagonistului este mama Iuliana: o femeie violentă, isterică și cu o rigiditate greu de imaginat. De altfel, Woldemar este protagonistul pe care o să-l compătimiți pentru scenele violente și o să-l admirați pentru setea de cunoaștere. „Ce au toți maturii cu băieții/bărbații, de ce lumea nu iubește băieții? ” – se întreabă acesta în fragedă copilărie când descoperă inegalitatea acestei lumi. Totodată, vă veți bucura de izvorul de înțelepciune la care are acces eroul prin vocea bunicii Marta:

„Cele mai dure lovituri nu sunt de la pumni și vin pe neașteptate… Să nu te plângi și să nu contez pe ajutorul nimănui.”

„Omul e ca o gemă. Depinde mult de cum e șlefuită, dar contează mai ales ce fel de piatră e. Un giuvaiergiu foarte iscusit va ști să facă dintr-un ametist o minune, așa încât până și un ochi priceput să-l creadă un alecsandrit, dar nici cel mai pur și mai bine lucrat ametist nu va avea niciodată valoarea unui alecsandri.”

Tot prin ochii săi de copil veți evoca epoca socialismului lui Brejnev, când basarabenii erau (scindați, din nou) în căutarea unei identități.

„În lumea de azi istoria e o știință periculoasă.” – îi spune despre această scindare tata Filip.

Volumul este disponibil pe cartier.md.

Distribuie articolul: