Ori de câte ori vedem o persoană pe stradă vorbind singură, primele gânduri sunt că aceasta ar avea fie probleme psihice, fie, mai nou, grație tehnologiei, că vorbește la telefon prin căști. În realitate însă un astfel de exercițiu – cel al vorbitului singur – ne ajută să ne îmbunătățim abilitățile de vorbire, dar și de gândire. Da, ați citit foarte bine, nu este nimic rușinos în a face un astfel de exercițiu, ori de câte ori avem nevoie să ținem minte un text, ori să dezvoltăm o idee sau pur și simplu pentru a ne descărca după o zi grea de tot balastul de gânduri.

Liantul dintre gândire și verbalizare datează din antichitate, dar, potrivit site-ului psyche.co, a prins un contur mai clar odată cu eseul Despre formarea treptată a gândurilor în timpul vorbirii, scris de către Heinrich von Kleist (acesta subliniind puterea cuvântului în procesul de exprimare liberă, vizavi de conceptualizarea gândului). Astfel, vorbirea reprezintă un proces creativ ce implică funcția cognitivă.

De altfel, practica este susținută de teoriile despre cogniție ce atestă că dialogul răspicat cu sine ajută atât motivația și reglarea emoțională, cât și dezvoltarea metacogniției ori a raționamentului.

Exprimarea verbală și dialogul interior: ce ne arată psihologia?

Se vorbește explicit despre calitatea incontestabilă a exprimării verbale cu propria persoană și deși este specifică cu precădere copilăriei, aceasta se stinge din ce în ce mai mult odată cu trecerea timpului, metamorfozându-se într-o voce interioară. Aceasta este și percepția psihologului Lev Vygotsky, care susține că dialogul cu sine este un proces mental activ, care se transformă, treptat, într-un discurs interior dezactivat, în perioada adultă.

În acest sens, sociologul Erving Goffman menționează că dialogul cu propria persoană este un subiect tabu, care devine antagonic conceptului de comunicare prin exprimarea clară a cuvintelor. Mai exact, atunci când spunem că „suntem ocupați să vorbim cu noi“, aceste asumpții sunt considerate firești dacă sunt verbalizate de către copii ori de către persoane cu dizabilități intelectuale.

Avantajele dialogului cu propria persoană

Suntem guvernați de foarte multe gânduri, care ne tranzitează mintea cu o viteză inimaginabilă (cu precădere în perioadele stresante). Psihologul Charles Fernyhough (Durham University) apreciază discuțiile interioare pe care le avem cu propria persoană drept parțiale și condensate (în contradicție cu discuțiile verbalizate ce implică o intonație, un ritm și care, la rândul lor, susțin argumentarea și dau frâu liber imaginației, prin intermediul conexiunilor lingvistice și mentale pe care le realizează).

Verbalizarea este prioritară scrierii atunci când procesul creativ își caută sensul, întrucât este un proces generativ, care, chiar și în lipsa unui interlocutor real, ne face să ne comportăm și să reacționăm conform așteptărilor unei alte persoane, distincte de noi. În contrapartidă, dialogul interior ne ajută să ne schițăm anumite concepte, anumite idei, dar nu ne lasă să reliefăm latura critică, indispensabilă unei evoluții individuale.

Un alt aspect interesant de observat este însăși motricitatea pe care vorbirea o implică; de aici studiile care subliniază importanța mișcării în procesul învățării, dar și în dezvoltarea vorbirii.

Specialiștii avertizează asupra proporționalității directe între evoluția tehnologiei și limitarea exprimării, în sensul în care se dorește un viitor eliptic de limbaj, acesta realizându-se doar la nivel neuronal (cu scopul de a limita comunicarea inter-subiectivă) însă ignorând cu obstinație potențialul cognitiv.

Avem abonamente cu minute incluse, nelimitate, însă alegem să trimitem mesaje atât pentru a fluidiza comunicarea, cât și pentru a evita tot procesul semiotic implicat. Generațiile ce vin din urmă sunt adeptele unei comunicări trunchiate, cât mai seci și mai limitate, adesea folosind emoticoane pentru a exprima emoții ori stări, lucru care nu poate decât să ridice un semn de întrebare în acest sens asupra viitorului.

Comunicarea este foarte importantă, atât cu noi înșine, cât și cu semenii noștri, întrucât neuronal suntem proiectați pentru a trăi în comunități, limbajul fiind chiar elementul distinctiv al umanității. Astfel, anihilând și acest aspect, nu putem vorbi de o evoluție, ci, din contră, de o degradare a societății. Specialiștii în sănătatea emoțională ne îndeamnă să ne exprimăm opiniile, trăirile și să nu le lăsăm să se sedimenteze fără a fi disecate, întrucât ele nu dispar, ci se acumulează, existând riscul să răbufnească atunci când avem cea mai mare nevoie de noi înșine; așadar, haideți să ne bucurăm de arta comunicării nu doar prin dialogul cu un interlocutor, ci și cu propria persoană. Vom fi surprinși câte lucruri putem afla despre noi, indiferent de vârsta pe care o avem.

Sursa: paginadepsihologie.ro

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: