Paulo Coelho ne spune că „Visurile înseamnă muncă”, iar Khalil Gibran că „Munca este dragostea scoasă la lumină”. Dacă pentru Vlada Bernevec, prezentatoare Canal 3, aceste aforisme au aceeaşi semnificaţie, aflăm în interviul de mai jos.

Multe tinere visează să ajungă cândva pe sticlă. Cum ai reuşit tu să devii prezentatoare?

VladaDe mică visam să ajung la TV, îmi doream să fiu şi actriţă, şi cântăreaţă, ba chiar de multe ori jucam rolul unei prezentatoare de ştiri sau mă imaginam prezentatoare de emisiuni de divertisment. Pentru mine ele chiar erau un model şi îmi făcea mare plăcere să mă transpun în pielea lor. Când am absolvit liceul, am hotărât să-mi continui studiile la facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a USM, fiindcă ea era cea mai aproape de cariera mea demult visată. În acest sens, de ajutor mi-au fost şi experienţele mele ca model, deoarece după ce m-am filmat într-un spot publicitar, mi-a venit propunerea de a participa la un casting pentru postul de prezentatoare la meteo. Eu am făcut multe luni de dicţie şi artă a vorbirii, astfel am întrunit toate calităţile necesare unei prezentatoare şi am fost acceptată la acest post.

Îţi pare grea această meserie?

Motto-ul lui Confucius care îmi place şi se potriveşte în acest context spune aşa: „Dacă-ţi place ceea ce faci, nu vei munci nici o singură zi din viaţa ta”. Mă consider norocoasă la acest capitol.

Fiind relativ tânără şi fără experienţă în domeniu, cum ai fost tratată de către colegii tăi de serviciu?

BernevecDin fericire, majoritatea colegilor mei m-au primit cu multă căldură şi înţelegere, şi acolo chiar am parte de o atmosferă plăcută. Mulţi dintre ei m-au ajutat să-mi perfecţionez abilităţile şi ori de câte ori greşeam, ei mă corectau. Mi-au oferit din experienţa lor, învăţându-mă lucruri pe care nu le-aş fi învăţat pe băncile universităţii. Astfel la serviciu mereu merg din plăcere, şi nu din obligaţie.

Îţi aduce satisfacţie ceea ce faci? Pe viitor te vezi tot în televiziune sau în alt domeniu?

Cu siguranţă mă văd de asemenea în televiziune. Nu sunt genul de om care să-şi petreacă tot timpul la birou, printre hârtii, mie îmi place să fiu în lumina reflectoarelor şi tind spre o ascensiune în această carieră. Îmi face plăcere să cunosc oameni noi, să intru în profunzimea evenimentelor ce au loc zi de zi, iar domeniul pe care l-am ales îmi oferă această posibilitate.

Ai menţionat mai sus că ai cochetat cu modeling-ul. Cu ce experienţe te-ai ales? Îl mai practici şi acum?

A fost o perioadă relativ scurtă, dar în urma căreia am rămas cu multe amintiri. Modeling-ul a fost mai mult o pasiune de moment, sau pot să spun că a fost o curiozitate pe care mi-am satisfăcut-o.

Vlada bernevec

Pe lângă televiziune, ce pasiuni mai ai?

Vlada BernevecÎmi place foarte mult să călătoresc, să cunosc locuri şi culturi noi; iau lecţii de canto, fac sport; deseori îmi petrec timpul liber citind cărţi şi vizionând filme.

Acum că ai devenit cunoscută unui public mai larg, te-ai confruntat cu careva comentarii răutăcioase?

Să ştii că nu, ba chiar mulţi oameni m-au încurajat, mulţi pe care nici nu-i cunosc. Recent, am fost plăcut surprinsă, când mi-a fost dedicată piesa „Fata de la meteo”. Acest fapt mi-a insuflat încredere şi curaj în ceea ce fac şi mi-a dat de înţeles că activitatea mea aduce plăcere publicului.

Vlada bernevecAm observat că ai mulţi admiratori, dar ce calităţi trebuie să posede cel ce-ţi va cuceri inima?

Sincer, sunt o persoană destul de pretenţioasă la acest capitol, tocmai de asta apreciez bărbaţii puternici, inteligenţi, romantici, sensibili, care să se comporte ca nişte adevăraţi gentlemani; la fel, care să ştie să se evidenţieze de restul şi care ar face orice pentru a mă vedea fericită. De asemenea două atribute indispensabile pe care trebuie să le deţină: să mă respecte, iar asta ar putea-o face doar un bărbat educat.

Care sunt regulile tale de la care niciodată nu te abaţi în materie de frumuseţe?

Încerc să mănânc cât mai sănătos, alimente eco, nu consum carbohidraţi. Pentru îngrijirea tenului şi a părului folosesc măşti home-made şi produse naturale. Nu consum alcool, categoric, nu fumez şi sunt adepta unui stil de viaţă activ şi sănătos.

Foto: Arhivă personală

Nadejda Divdic, stagiară