Dirijorul Nicolae Botgros și interpretul Anatol Mîrzenco și-au declarat susținerea pentru inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa”.

Vreau să împărtășim din bogăția neamului nostru cu cetățenii europeni și să ne lărgim orizontul prin cunoașterea noilor culturi, a declarat maestrul Nicolae Botgros.

Mesajul său video aici poate fi vizionat aici:

https://www.facebook.com/reel/8004630699666265

De asemenea, acesta a subliniat rolul Uniunii Europene în protejarea patrimoniului cultural din țara noastră:

UE promovează protejarea și valorificarea patrimoniului cultural al statelor membre, oferind sprijin financiar și expertiza necesară pentru conservarea moștenirii culturale a Republicii Moldova.

La rândul său, interpretul Anatol Mîrzenco a subliniat beneficiile integrării în blocul comunitar:

Aderarea la Uniunea Europeană poate contribui la dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova, creând oportunități pentru îmbunătățirea nivelului de trai și a condițiilor de muncă, inclusiv în domeniul cultural.

O Moldovă europeană este o Moldovă independentă, democratică, liberă, unde se respectă drepturile fiecăruia dintre noi, a mai spus Anatol Mîrzenco.


Cei doi artiști au făcut un apel la unitate și implicare din partea cetățenilor: „Acasă poate fi Europa. Implică-te și tu!”

Precizăm că inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa” este formată dintr-un grup de cetățeni activi și dedicați, inclusiv figuri notabile precum omul de afaceri Vasile Tofan, soprana Valentina Nafornița, jurnalista Nata Albot, ex-ministrul afacerilor externe Nicu Popescu, jurnalistul Alexandru Cozer, președintele Comunității WatchDog.md Valeriu Pașa și directorul executiv al IPIS Vadim Pistrinciuc.

Scopul acestei inițiative este de a promova integrarea europeană a Republicii Moldova și de a informa corect publicul despre avantajele aderării la Uniunea Europeană.

Distribuie articolul: