„Pâine de la iepure, cine n-a mâncat?” De la Pâinea cea de toate zilele a pornit totul, iar însuflețitoarea celor mai deosebiți colaci de la sudul Moldovei este Vera Caminschi. De 18 ani coace pâine pentru întreg satul, iar de 6 ani încoace colacii rumeniți frumos îi primesc pe turiștii din toată lumea care calcă pragul „Muzeului Pâinii”. Un muzeu care devenise depozit la un moment dat, însă pentru că omul sfințește locul, Vera Caminschi a găsit mereu putere și inspirație pentru ca tradițiile să nu dispară.

Dragostea pentru pâine a venit mai mult dintr-o necesitate. Eu cred că în viață nimic nu este întâmplător și cred că eu am avut menirea de a salva acel patrimoniu cultural care ține de ritualuri. Am rămas surprinsă descoperind că suntem unica zonă din tot arealul românesc, unde s-a păstrat multe tradiții legate de pâine. Am remarcat acest lucru fiind invitată în afara țării: România, Statele Unite, Europa, unde am prezentat de fiecare dată „pâinea de ritual”. Fiind pe loc, credeam că toate acestea sunt lucruri normale și nu le dădeam atâta importanță.

Cei mai mari colaci pe care i-am copt au fost de 7 kg și de 10 kg. A fost o comandă din partea unui fotograf din România. Așa am ajuns să deschid Muzeul Pâinii, la Văleni, unul dintre cele mai sudice sate din Republica Moldova. Nu este un muzeu tipic: toată lumea așteaptă că vor vedea niște exponate și li se va face o prezentare despre o istorie cu legende din trecut. Muzeul Pâinii este un muzeu viu, prin intermediul căruia prezentăm o valoare inestimabilă a prezentului, nu ceva ce am auzit sau văzut la cineva.

Păstrăm autenticul și îl redăm pe viu turiștilor din toată lumea. Ei pot vedea, spre exemplu, cum se împletește un colac, cum acesta se joacă la diferite momente din nuntă, spre exemplu. Pentru nuntă, noi avem 12 colaci tematici și fiecare dintre ei are un fragment al său în nuntă, când e jucat și prezentat. Pupăza de mireasă, spre exemplu, este adusă miresei de nașă. E un colac dreptunghiular, mare, cu care nașa vine ca să gătească mireasa, pentru în tradiție este atribuția ei, nu a salonului de frumusețe. Se zice că acest colac este binecuvântarea miresei pentru calea sa spre căsătorie.

Apoi este Pupăza de Soacră mare – un colac care se joacă la masa mare, iar noi înscenăm acest joc pe loc cu turiștii și cu prezența Bunicii care bate toba și în cântecul celebru al trupei Zdob și Zdub. Oaspeții sunt pe rol de socri mari, sunt gătiți cu pălării și prosoape și imităm exact un crâmpei de nuntă.

Turismul rural pentru noi chiar este o inovație pentru că la sud chiar nu s-a făcut nimic niciodată și facem totul pe un teren netestat și e mai complicat. Mă consider o norocoasă în acest sens, în primul rând pentru toate schimburile de experiență pe care le-am avut peste hotare, inclusiv în Statele Unite, de unde vin de fiecare dată mă întorc cu energie și cu noi idei. Aceste proiecte vin exact în momentul în care eu sunt disperată.

În 2010 am desființat muzeul. Era gata și pensiunea, activa Muzeul, dar nu se prea înghesuia cineva să vină. Am strâns exponatele și am făcut acolo un second hand. Exact atunci am mers la un schimb de experiențe în Statele Unite și, la întoarcere am amenajat muzeul mai bine decât era și mi-am propus să nu mai cedez niciodată greutăților. Astfel de proiecte ne dau aripi și ne motivează să creștem.

Am revenit recent din Polonia și acum sunt tot mai decisă ca să deschidem la sud un Centru de Informare turistică la Sudul Moldovei. De mai mulți ani lucrez la ideea de a deschide chiar un Cluster agroturistic, deoarece turiștii, atât cei din țară cât și cei de peste hotare, nu au informația necesară despre punctele de reper pe care le-ar putea vizita.

Acum turiștii vin, din toate colțurile lumii, dar și din țară, pentru că nu doar pâinea și toba bunicii îi atrage la Văleni. Nepotul din partea fiicei, de doar 11 ani este ghid de muzeu și știe toată istoria pe de rost. Sunt și ghid turistic, și însoțitor, avem deja trei trasee locale în sat. Turiștilor le place totul: izvorul de la colinele de aur, nuferii atunci când sunt în floare, hrubele turcești, păstrate în gospodăria unui localnic, lunca Prutului de jos cu păsările și flora sa – e un adevărat paradis.

În toată povestea afacerii de familie care perpetuează tradițiile mă doare foarte mult că a plecat feciorul, e în Statele Unite, și mai sper că se va întoarce acasă. Mă ajuta foarte mult atunci când era acasă, acum fiica și familia ei mă ajută în toate. Au plecat însă foarte mulți tineri, pleacă și cei de vârsta a doua, iar noi, cei rămași acasă, trebuie să schimbăm ceva aici.

Pe lângă toate, am început să colecționez prosoape vechi, la noi li se mai spune ștergare, din secolul XVIII-XIX, găsite la străbunici în lăzile cu zestre. Lăzile au fost date la foc, iar ștergarele – puse în saci ca să le ducă la gunoi. Le colecționez, le restabilesc și am o mare dorință: să reușesc să fac o bibliotecă, o arhivă cu istoria fiecărei familii care a păstrat aceste prosoape, ca în perioada de iarnă, anual să facem șezători.

Interviul face parte din campania „15 femei care schimbă Moldova”, lansată de Avon cu ocazia aniversării celor 15 ani de activitate.

Foto: Avon.md

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: