Dragi prieteni și spectatori, v-a fost dor de teatru, nu-i așa? Cei de la Teatrul Național „Eugene Ionesco” vă așteaptă cu drag la primele spectacole din anul 2021, alese pe sprânceană pentru publicul dornic de culturalizare. Iată când sunt planificate reprezentații. 

15 ianuarie – CAPRA CEA BUNĂ, LUPUL CEL RĂU, IEDUL CEL MIC ȘI CUMĂTRA CAPREI

#COMEDIE MUZICALĂ  +16 de Matei VIȘNIEC, în regia lui Petru VUTCĂRĂU

„Cu toți cunoaștem povestea lui Ion Creangă „Capra cu trei iezi”, și sfârșitul acesteia, nu-i așa? Cu ce e mai bună Capra decât Lupul? A făcut bine sau nu că s-a răzbunat? Oare de ce viața e atât sucită? De ce uneori adulții se comportă ca niște năuci, lipsiți de judecată? Ce rost are viața dacă nu mai poți avea încredere în nimeni ? Astea sunt întrebările pe care și le pune Iedul cel mic, rămas în viață! Vă promitem că n-o să vă plictisiți! Vă așteptăm la teatru”, spun cei de la „Eugene Ionesco”.

Durata spectacolului: 120 minute ( cu o pauză )

16 ianuarie, ora 18:30, comedia romantică „IUBIREA LA PROȘTI” 

de Francis Veber, în regia lui M. Chris Nedeea

„O comedie franceză, cu umor rafinat și replici explozive, unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin în lanț. Regizată de M. Chris Nedeea (România), după un text de Francis Veber. Pierre, directorul unei edituri franceze, are obiceiul de a participa la dinee cu proşti, un fel de petreceri burgheze la care invitaţii vin însoţiţi de un „prost” spectaculos, care nu ştie că îi revine onoarea şi plăcerea de a fi bătaia de joc a participanţilor la dineu preţ de o seară. În seara cu pricina, Pierre se îmbolnăveşte şi nu mai merge la dineu, unde era aşteptat împreună cu François Pignon, un jovial şi binevoitor conţopist, pasionat de modele în miniatură din chibrituri, care urma să joace rolul prostului. Şi îl joacă, dar nu la dineu, ci acasă la Pierre, unde totul devine imprevizibil, totul se încurcă, înaintând spre un deznodământ în efect de domino.”

Durata spectacolului: 130 minute (cu o pauză)

17 ianuarie – Drama „OSCAR ȘI TANTI ROZ” 

de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Petru Vutcărău

„Oscar, un băiat de 10 ani, bolnav de leucemie își petrece în spital ultimele 12 zile din viața sa. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul ştie că va muri. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur.  Întregul spectacol este un vârtej de emoții amestecate: revoltă și resemnare în același timp, regret, iubire, speranță, durere, furie și înțelegere. Toate acestea se manifestă de multe ori asupra persoanelor din jurul lui Oscar, însă adevăratul destinatar este, de fapt, destinul.”

Spectacolul se joacă fără subtitre!

Durata spectacolului: 2 ore, fără pauză

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iticket.md.