În noiembrie 2009, a plecat la cele veșnice Stradivarius al Moldovei - maestrul lutier Vladimir Dodon, a cărui locuință de la Călărași găzduiește unicul muzeu de viori din Moldova. În numele dumnealui, tot în inima codrilor se desfășoară festivalul-concurs național de vioară „Vladimir Dodon”. Învingătoare, în acest an, a devenit mica steluță Nancy Sandu, din nordul republicii.

Pe Nancy Sandu am cunoscut-o spre finalul anului 2016, atunci când am descoperit o mulțime de talente la această adolescentă. Talentul vocal i-a adus faimă la o mulțime de competiții naționale și internaționale, însă la slăbiciunea pentru vioară nu a părăsit-o niciodată.

Premiul Mare la „Tinere Talente 2016”; Premiul I – la concursul de interpretare muzicală ,,Victor Patereu 2014”; Premiul I la Concursul Internațional ,,George Enescu 2016”; Premiul I la festivalul-concurs naţional al interpreţilor violonişti „Filip Todiraşcu 2014” și Premiul II la „Victor Patereu 2016” sunt doar câteva dintre reușitele sale la vioară.

Tot în compania viorii, tânăra a evoluat pe scena concursului Next Star România, devenind vizibilă și peste Prut.

 

Astăzi, Nancy a împărtășit încă o veste bună: a obținut grand prix-ul concursului desfășurat la Călărași, în memoria lutierului și vioristului Vladimir Dodon:

„Mă întorc acasă cu Premiul Mare de la festivalul-concurs național de vioară ,,Vladimir Dodon”. A fost o zi minunată, petrecută alături de ațti copii talentați din Republica Moldova. Îi mulțumesc profesoarei mele de vioară, Lilia Budeci, de asemenea doamnei Mariana Ilasciuc și dl-ui Tudor Mînzatu”, spune câștigătoarea.

Felicitări, Nancy! Multe victorii în continuare!

Vezi și:

 

Foto: Arhiva personală, Next Star

Distribuie articolul: