Un copil este o bucurie într-o familie. Nu este dificil să faci un copil. Nu este dificil să naști un copil. Este dificil să crești și să educi un copil. Iar când o mamă spune în gura mare despre copilul ei „jițâcă ce este ea”, rămâi șocat de așa comentariu. Respectiv, apare întrebarea firească: merită așa femeie să aibă copii?

Totuși, este vorba de un copil care crește și se învață. Chiar dacă a făcut o șotie la grădiniță ori școală, oare tu ca părinte ai dreptul să vorbești așa urât despre copilul tău? Mai ales dacă ești la serviciu. Da, muncești în compania la care ești angajată de ceva timp, ești în relații bune cu colegii de serviciu, dar oare e frumos așa să zici despre copilul tău? Dacă fetița ta este o „jițâcă”, tu ce ești?

Da, un copil face șotii. Da, un copil nu ascultă, chiar dacă îi explici problema. Dar ce pretenții poți avea de la un copil mic de 5-6 ani, chiar și de 10, care e în creștere și nu realizează că situația care i-o explici, chiar e o problemă? Urli la el cât te țin plămânii? Faci comentarii urâte la serviciu despre șotia făcută de copilul tău la grădiniță ori școală?

Într-un alt context, o altă mamă strigă în gura mare: „chiar să nu mai aveți copii”

Comentariile răutăcioase despre femeile nemăritate

Și tot astfel de mămici, experte în ale vieții, judecă femeile nemăritate și fără copii. Păi dacă dorești la altele să nu mai aibă copii, apare fireasca întrebare: de ce judeci o femeie nemăritată, fără copii? De ce dai sfaturi că e mai bine să fii singură? Înainte de a judeca o femeie necăsătorită, mai gândește-te!

Căsătoria e o decizie personală și fiecare își asuma asta. Inclusiv când vine vorba de a nu te căsători și de a nu avea copii. De multe ori îți asumi ceea ce decizi. De multe ori ești impus de situație să iei o decizie anume, indiferent de context.

Faptul că o femeie e necăsătorită și fără copii, asta nu înseamnă că nu și-a dorit să aibă familie. Este bine de evitat să judeci un om, indiferent care e viața lui personală, în contextul în care și tu ești divorțată. Chiar și dacă te-ai căsătorit a doua oară, asta nu te face un exemplu bun în societate și nu ești demnă de admirat și respectat. Chiar dacă pentru tine e o realizare faptul că ești căsătorită a doua oară.

Răbdarea creșterii unui copil

E ceva firesc să vrei un copil, poate 2 sau chiar 3 copii. Dar, totodată, e firesc să îți dai seama că un copil presupune multă responsaibltiate. Ce minte ai tu, ca adult și  câtă minte are un copil de 5-10 ani? Maturii fac gafe impardonabile, și vrei ca un copil să fie perfect? Înainte de a face un copil, ar fi bine să te mai gândești dacă vrei ori nu să ai copii. Întreabă-ți părinții ce înseamnă să crești un copil și de câtă răbdare e nevoie ca să crești acel copil. Vei avea răbdarea necesară pentru a crește un copil? Dar cel mai important: vei avea răbdare în ceea ce privește situațiile de criză?

Sunt familii care își doresc să aibă un copil și nu pot avea. Sunt copii orfani care și-ar dori să fie înfiați și să se bucure de o familie.

Alții au totul, dar nu știu să aprecieze ce au!

 

 

 

Distribuie articolul: