„Sindromul Cotard” este o tulburare mentală rară în care oamenii trăiesc cu o convingere delirantă că aceștia sunt morți, nu există, sau sunt în stare de putrefacție, sau și-au pierdut sângele sau organele interne. În cazuri rare, acesta poate include credința de nemurire.
Nu știu dacă am întâlnit un titlu de carte mai ostentativ, ispititor, dement, un titlu despre segregarea morților de vii sau a morților vii de vii morți. Este vorba despre cartea lui Andrei Petrea, câștigătorul Concursului de Debut în Poezie O Mie de Semne, ediția 2022 (Andrei Petrea (n. 1996, Brașov) este masterand la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov, specializarea Inovare culturală. Participă de 4 ani la Cenaclul „Corpul T”, condus de Dan Țăranu și Virgil Borcan, fiind interesat în special de poezie).
Poeziile lui Andrei Petrea sunt mostre de joc alambicat, de trufie literară, dacă îmi este îngăduit să o spun. Scrie cu o ferocitate calculată, altfel nu cred că ar putea să vadă tristețea mundană în astfel de artificii, precum acestea:

ești ce consumi
ești depresie nefiltrată
dacă te uiți la filme de david lynch
și tot recitești berserk
o să devii o persoană destul de dubioasă
și totuși cred că mult mai repede m-aș spânzura
dacă aș frunzări toată ziua cărți de self – help

Să mai adăugăm și cinismul cu care autorul nostru disecă realitățile din jurul său, transformându-le în imagini cinematografice verosimile, duse până la extremele unor simțăminte fruste:

erotismul morții
morbiditatea și violența erotismului
senzația că intri într-o pădure întunecată
unde morții copulează frenetic cu vii

Dacă Andrei Petrea ar fi scris basme în loc de poezii, cred că ar fi din categoria celor pe care le ecranizează Del Toro, or fascinația sa se ciocnește de brutalitatea unor scene greu de ingerat: „blesteamă-mă / sunt unul dintre cadavrele care te penetrează”.

Mă veți întreba probabil la ce servește o astfel de poezie, or suntem azi cumva sătui de negura realității? Și mă încumet să afirm că menirea unui astfel de discurs literar e să bruscheze cititorul apatic, să-i arate hidosul din spatele intenției literare, să reflecte acel joc de-a șoarecele și pisica în capcane mentale care tulbură.

Dacă prima parte a cărții este o pură descifrare a hedonismului sociopat, reflectat de exemplu aici:

ne băgăm lama foarfecii în unul din ochi
devenim actori de telenovele
tragem pe nas nisip
dăm în cap cuiva
câștigăm premiul Nobel pentru pace
însă oricât am încerca
nu ne ridicăm la așteptările
create de acel prim snuff film

în a doua parte a cărții ne ciocnim în plin de meterezele unor imagini plastice dedicate, nimic straniu, cimitirelor. Doar că aceste cimitire sunt epave, sunt stranii, sunt deplasate, sunt obscene sau extrem de pure. În ele nu viețuiesc personaje comune, ci dimpotrivă par dominate de prezențe obscure: turnători, îndrăgostiți și profeți.
Pentru cine scrie Andrei Petrea? E o întrebare la care îmi vine cu greu să răspund, pentru că publicul său pare să fie compus din oameni pestriți, care vor aprecia construcția lingvistică impecabilă a cărții și vor „gusta” din emfaza cu care poetul clădește, pe retina cititorului, sumbrele sale imagini.

Volumul a fost publicat la Editura Cartier.

Distribuie articolul: