Pfizer, Moderna, AstraZeneca, Sputnik V sau Johnson&Johnson. Sunt denumiri care răsună din ce în ce mai des în spațiul public. Momentan, acestea sunt antidoturile coronavirusului care au început să fie folosite în întreaga lume. Create într-o perioadă relativ scurtă, vaccinurile diferă unul de altul atât prin compoziție, cât și prin intervalul de administrare. AGORA a analizat cele mai esențiale deosebiri dintre seruri. Despre ce este vorba, vezi mai jos. 

Prima soluție aprobată de Agenția Europeană a Medicamentului (AEM) a fost BioNTech Pfizer. Ulterior, AEM a dat undă verde serului Moderna, dar și celui produs de AstraZeneca.

Vaccinul rusesc Sputnik V, însă nu a primit o abrobare de la AEM. Totuși, instituția a dispus, la 4 martie, examinarea compoziției acestuia. Chiar și așa, serul a fost acceptat pentru administrare în 37 de state, printre care și Republica Moldova.

Momentan, Johnson&Johnson a fost acceptat pentru utilizare doar în Statele Unite ale Americii.

Din punct de vedere al eficacității, aparent, BioNTech Pfizer are cel mai mare procentaj – aproximativ 95%. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), serul AstraZeneca ar avea efect în proporție de circa 63%, ceea ce constituie cel mai mic procentaj de eficacitate dintre toate cele cinci seruri.

Johnson&Johnson se plasează pe poziția a doua cu  ~85%, pe locul trei este Sputnik V, care conform producătorilor ar fi eficace în proporție de ~94%, iar pe locul patru este vaccinul Moderna cu ~84%.

Odată administrate, antidoturile pot crea reacții adverse. Spre exemplu, serul AstraZeneca ar putea provoca dureri de cap și de mușchi, frisoane sau greață, reacții similare cu cele care pot fi cauzate de Moderna, Sputnik V sau Pfizer.

Dacă BioNTech Pfizer poate fi administrat persoanelor cu vârsta minimă de 16 ani, atunci celelalte vaccinuri pot fi injectate doar celor care au 18 ani împliniți. Tototdată, serul AstraZeneca nu este recomandat oamenilor care au depășit vârsta de 65 de ani.

Fiecare dintre cele cinci seruri au un interval diferit de administrare. Iar pe lângă asta, Johnson&Johnson este singurul vaccin care se injecteză într-o singură doză.

Când începe, nemijlocit, procesul de protecție de COVID-19?

AstraZeneca – Aproximativ 15 zile după administrarea celei de-a doua doze de vaccin.

Johnson&Johnson – Potrivit producătorului, efectul vacinului începe să apară la 28 de zile după vaccinare.

Sputnik V – Un studiu a arătat că imunitatea necesară pentru prevenirea bolii a apărut în decurs de 18 zile de la prima doză.

Moderna – Circa 14 zile după injectarea dozei doi de ser.

BioNTech Pfizer – După șapte zile de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin.

SUNT sau NU eficiente în cazul noilor tulpini de coronavirus?

AstraZeneca – În cazul mutației apărute, pentru prima dată, în Africa de Sud, serul a funcționat „mai puțin bine”. Totuși, acesta ar putea fi eficient  pentru tratarea tulpinei identificate în MareaBritanie. Cât despre mutația descoperită în Brazilia, nu se cunoaște dacă ar avea vreun efect benefic.

Johnson&Johnson – Când vine vorba de mutația sud-africană, eficiența vaccinului scade la 57%. Mutația braziliană creează, de asemenea, o scădere a puterii, cu un rezultat de 66% observat în studiile efectuate în America Latină.

Sputnik V – Există o ipoteză conform căreia o doză combinată în două etape a vaccinului Sputnik și a vaccinului AstraZeneca ar putea ajuta în lupta împotriva mutațiilor coronavirusului, cel puțin asta a declarat Kiril Dmitriev, directorul fondului de investiții directe din Rusia, pentru sknews.com.

Moderna – Ar putea fi eficient în cazul tulpinilor apărute în Marea Britanie, însă ar putea să nu funcționeze pentru tulpina descoperită în Africa de Sud. În cazul altor variații ale coronavirusului nu a fost testat.

BioNTech Pfizer – Nu ar fi eficient pentru tulpina din Africa de Sud, iar în cazul altor mutații nu a fost testat.

Femeile însărcinate se pot vaccina?

În cazul tuturor substanțelor menționate anterior este recomandată consultarea medicului, în cazul în care persoana care urmează să se vaccineze este însărcinată.

AGORA amintește că Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a autorizat, la 26 februarie, condiționat vaccinurile anti-coronavirus Pfizer/BioNTech și Oxford/AstraZeneca, incluse în lista de utilizare în urgențe a Organizației Mondială a Sănătății, dar și preparatul rusesc Sputnik V.

 

Distribuie articolul: