Se pare că carburanții continuă să se ieftinească. Noile prețuri pentru acest weekend au fost deja anunțate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Așadar, în perioada 6-8 august prețul pentru un litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 27,27 lei, iar cel pentru motorină – 26,66 lei. Prețurile respective ar însemna o ieftinire cu 19 bani la benzină și o micșorare cu 8 bani la motorină.

Potrivit ANRE, săptămâna 1-7 august reprezintă cea de-a 7-a săptămână consecutivă de scădere a prețurilor de comercializare cu amănuntul la benzină și cea de-a 6-a pentru motorină. În perioada respectivă, prețurile au scăzut cu o medie săptămânală de 0,95 lei/litru la benzina COR 95 și de 0,97 lei/litru la motorina standard.


Distribuie articolul: