Fostul solist din trupa LaLa Band şi actor în „Pariu cu viaţa”, Dima Trofim, a plecat în urmă cu o lună în Madagascar, la 7.000 km distanță, pentru filmările la „Ultimul Trib”, reality-show-ul Antenei 1. Din păcate, solistul va reveni, de urgență, zilele acestea, în țară, pentru a-și conduce sora pe ultimul drum.

Rodica a încetat din viață la doar 45 de ani, după ce a pierdut bătălia cu cancerul la sân. El îi e recunoscător pentru cariera pe care o are în România, sora lui mai mare fiind cea care îl înscrisese la castingul serialului care l-a făcut celebru, scrie click.ro.

Fără Rodica nu aş fi putut face nici 30% din ceea am făcut până acum. M-a ajutat din toate punctele de vedere. Până şi la castingul pe care l-am dat la PRO TV, ea m-a înscris. Şi aşa mi s-a schimbat viaţa”, a povestit solistul într-un interviu pentru revista Tango. Şi tot el mărturisea că mai are o soră, Iana, care îi e şi ea la fel de dragă.

„Pe surorile mele nici nu pot spune că le iubesc. Le ador! M-au ajutat extrem de mult în momente foarte grele”, a mai spus Dima, care şi-a deschis o afacere profitabilă, un restaurant, iar acum participă la reality-show-uri.

Distribuie articolul: