Sharapova a anunțat că se retrage din tenis, la vârsta de 32 de ani. Anunţul a fost făcut chiar de sportiva din Rusia, într-o scrisoare publicată pe site-ul revistei Vogue.

Maria Sharapova a început să joace tenis de la vârsta de patru ani. În 2005 a urcat pe primul loc mondial.

Rusoaica şi-a trecut în palmares cinci titluri de Grand Slam, pe toate suprafeţele: Australian Open (2008), Roland Garros (2012, 2014), Wimbledon (2004) şi US Open (2006).
Mesajul  Sharapovei

„Privind în urmă, realizez că tenisul a fost muntele meu. Un drum plin de urcuşuri şi coborâşuri, însă peisajele din vârf au fost incredibile. După 28 de ani şi cinci titluri de Grand Slam, totuşi, sunt gata să escaladez un nou munte, să concurez pe un teren diferit.

Între timp, sunt câteva lucruri simple pe care le aştept cu adevărat: un sentiment de linişte alături de familia mea. Să zăbovim la o ceaşcă de cafea dimineaţa, să evadăm neaşteptat în weekend-uri, să am antrenamente la alegere.

Tenisul mi-a arătat lumea şi din ce sunt făcută. Este modul în care m-am testat şi prin care mi-am măsurat creşterea. Indiferent ce voi face în viitor, sau care va fi următorul meu munte, voi lupta în continuare. Voi escalada în continuare. Voi creşte în continuare” – Maria Sharapova, pentru Vogue.com.


Cariera rusoaicei a fost umbrită de suspendarea pentru dopaj acordată de Federaţia Internaţională de Tenis, în 2016. Şarapova a fost testată pozitiv şi nu a putut juca timp de 15 luni. În 2017, sportiva a revenit în circuit, însă nu s-a mai putut ridica la nivelul anterior din cauza mai multor accidentări.

Ultimul său meci în circuitul WTA a avut loc luna trecută, în primul tur de la Australian Open, când a fost eliminată de o jucătoare din Croația.

 

Distribuie articolul: