V-am povestiti anterior povestea de succes a unei moldovence stabilită cu traiul peste ocean, cea care prin dedicație și dorință a reușit să îndulcească sute de oameni cu torturi de poveste. Aflați că Sorina Anton nu e doar artistă în cofetărie, ci și mamă a unui băiețel de cinci anișori, dar și a unei campioane! Fiica sa, Bianca, la doar 9 ani demonstrează performanțe deosebite la capitolul gimnastrică. A cucerit podiumuri, a uimit prin grație și măreție, iar astăzi visează să devină cunoscută în întreaga lume. Mai multe despre pasiunea fetiței, dar și despre realizările sale am aflat chiar de la mama sa, cea care o încurajează și o îndrumă spre cele mai înalte culmi.


19389732_848899108593060_1983146048_n

„Pe lângă faptul că ador să creez torturi, marea mea pasiune, dar și principala „profesie” din viața mea este cea de Mamă. Fetița mea s-a născut în 2008, iar acum realizez cât de repete zboară timpul. Parcă mai ieri era un pui de om, iar astăzi e o adevărată domnișoară. De la vârsta de trei ani, timp de un an a frecventat baletul. Ulterior, însă am decis împreună că gimnastica este un domeniu mult mai potrivit pentru ea. După câteva săptămâni de când făcea gimnastică, antrenorul a spus că are talent și dă dovadă de mult mai multă maturitate decât un copil de 4 ani. Atunci a fost invitată în echipa USAG (United States Association of Gymnastivcs, adică Asociația de Gimnastică din SUA) a clubului. Am conștientizat din start că acesta este un sport care necesită extrem de mult sacrificiu, un sport greu, un sport subiectiv atunci când vine vorba despre jurizare, un sport deloc ieftin, dar am acceptat și am mers înainte. Astăzi, Bianca e nivelul 5 din 10 la gimnastică artistică – realizare cu care noi, părinții ne mândrim enorm”, a spus Sorina Anton pentru EA.md.

19397975_848899221926382_278101399_n

Și dacă unii copii evită orice activitate, din dorința aprigă de joc și distracție, atunci mica gimnastă e gata să petreacă ore în șir în sala de antrenamente doar pentru a fi cea mai bună:

„Fiica mea e un copil responsabil: muncește mult și dă toată străduința pentru a evolua. Au fost momente în care era gata să cedeze, dar am încurajat-o mereu, am susținut-o să ia o decizie corectă. Acum, face 15-16 ore de gimnastică pe săptămână, iar asta ar însemna 3 ore zilnic. Niciodată, însă nu am forțat-o să facă ceva ce nu-i place”, menționează fericita mămică.

„Nu pot reda în cuvinte emoțiile pe care le trăiesc atunci când îmi văd fetița pe podium. Și asta e de fiecare dată când participă la un concurs. Minutul de pe bârnă mi se pare că durează o veșnicie, dar câți fluturi îmi trec prin stomac în timpul exercițiului la sol… Cele 4-5 ore de competiție sunt o doză mare de adrenalină, care se finalizează cu o explozie enormă de mândrie atunci când îi aud numele în timpul premierii.”

19398006_848899078593063_1842313680_n

19398840_848899178593053_174900675_n

Sorina Anton, dar și întreaga sa familie, cu siguranță, sunt un exemplu – un exemplu de voință, de putere și curaj, dar și o confirmare a faptului că – se poate, oriunde nu te-ai afla!

19369884_848899095259728_150034298_n

„De fapt, gimnastica e mai mult decât un sport, e o lecție de viață, este disciplină, respect, determinare, prietenie, o nutriție corectă și lucru în echipă. Pe lângă flexibilitate, echilibru și putere, copilul meu dezvoltă multe alte calități, care, cu siguranță, îi vor ajuta mult în viață. Nu știm dacă aceasta va fi și alegerea ei de viitor, dar o temelie bună niciodată nu strică. Copiii nu trebuie să fie un scop al părinților, scopul trebuie să fie educarea corectă a copiilor”, conchide Sorina.

 

Foto: Arhivă personală