Adriana Agafon este originară din Ungheni. A plecat din țară de mai bine de 10 ani. Este stabilită în Londra, capitala Marii Britanii. Are o experiență interesantă în ceea ce privește plecarea ei din Republica Moldova. Nu a fost neapărat nevoită să plece din țară. Crede că se întâmplă lucruri bune și în țara noastră, dar preferă să rămână în Marea Britanie, datorită oportunităților de acolo. 

Daniela Gorincioi: De ce ai fost nevoită să pleci din Moldova?

Adriana Agafon: Nu am fost nevoită să plec din țară. Probabil sunt unul din cazurile fericite, pentru că m-am îndrăgostit în Londra și nu am făcut altceva decât să îmi urmez destinul. În acea perioadă făcusem un apprenticeship, adică un sistem de formare a unei noi generații de practicieni ai unei meserii sau profesii cu pregătire la locul de muncă, în Anglia și de aici a început totul. Asta s-a întâmplat acum 11 ani.

DG: Londra a fost orașul în care ai ales să pleci. Care au fost primele impresii când ai ajuns acolo?

AA: Da, exact una din metropolele lumii… Am ajuns destul de târziu, după o întârziere de zbor, însă, deși eram foarte obosită, am rămas foarte impresionată de calitatea drumurilor din acest oraș. Îmi aduc aminte de luminițele alea mici de pe autostradă: mă fascinau și mă întrebam: de ce la noi acasă nu poate fi ca în alte țări? Au urmat alte impresii, cum ar fi cultura, stilul de viață, modul de gândire, libertatea de exprimare, lejeritatea de a privi în viitor, confortul zilei de mâine, deschiderea către oportunități, și lista ar continua la infinit.

DG: Fiind un mediu nou, altă cultură, alte reguli și stil de viață, cât de ușor sau cât de greu ți-a fost să te adaptezi la mediul englezesc?

AA: Da, așa este: nu a fost ușor. Dar cred că mi-a luat trei ani ca să pot numi orașul Londra acasă. La început nimic nu îmi plăcea. Îmi amintesc că fusesem invitată la un restaurant cu specific indian, și unul încă destul de renumit, iar eu nu înțelegeam cum poate avea așa un renume, și în același timp scaunul cu tapițeria ruptă. Acum, însă zâmbesc, pentru că, de fapt, aici am învățat că valoarea înseamnă altceva.

La fel, mi-a fost greu să renunț la pantofii cu toc, la fustele creion, la stilul nostru aparte, dar, în același timp, am învățat ce înseamnă respectul de sine, cât de important este să faci alegeri corecte în carieră, cât de bine este să fii comunicabil și open-minded către orice oportunitate îți oferă viața.

De la englezi am învățat că familia este extrem de importantă și nici cel mai dorit job din lume nu trebuie să ia din timpul petrecut în familie. Tot de la ei am învățat că simplitatea face diferența și că orice zi din viață este un dar pentru noi și trebuie prețuit ca atare.

DG: În ce măsură combinați sărbătorile tradiționale de acasă cu cele din Marea Britanie?

AA: Aici iarăși o să zâmbesc, pentru că îmi pui întrebări care mă ung pe suflet.😊

Suntem norocoși, cum zice fetița mea cea mică: avem două Crăciunuri, de două ori vine Moșu’, de două ori sărbătorim Paștele. Și îl avem pe Dumnezeu alături de noi.

Ca mamă și soție, am încercat mereu să nu-i las pe ai mei să uite de „acasă”. Am continuat să gătesc mâncare tradițională, să păstrez unele tradiții și, în special, să le vorbesc fetelor mele despre copilăria mea. Mi se pare că noi, ca popor, avem ceva ce nu au alții, și anume: bunătatea și bunăvoința de a empatiza cu cei de alături. Suntem un popor primitor, oferim ce avem mai bun oaspeților, avem pahare și veselă care se folosește doar pentru oaspeți, avem acea cameră amenajată doar pentru momentul când rămâne cineva peste noapte.

Însă, suntem la fel de deschiși către tradițiile și sărbătorile din Marea Britanie. Încercăm să combinăm curcanul de Crăciun cu salata noastră boeuf, or adunăm iepurași de ciocolată de Paște din grădină, dar găsim și ouăle noastre tradiționale roșii.😊 Avem mulți prieteni englezi care se minunează cât de inventivi suntem, atunci când este vorba de a combina tradițiile noastre cu cele de aici.

DG: Ai doi copii născuți în Marea Britanie. Cum e să crești copii departe de casă, de mediul în care ai crescut tu?

AA: Nu este ușor să crești copii în orice societate în zilele noastre. La moment, când fetele mele sunt deja puțin mai mari și au propriile păreri, decizii și viziuni preconcepute de către societatea în care locuiesc, noi, ca părinți avem o misiune – de a le oferi posibilitatea de a vedea și cealaltă parte a paharului. Greul, cred, abia începe. Însă suntem pregătiți să ținem pasul și cred că avem destul discernământ ca să le putem aduce destule argumente pro sau contra asupra unor aspecte. Societatea, atât în Moldova, cât și în Marea Britanie, te educă așa cum vrea, dacă nu știi să faci diferența, or să privești și din alt unghi. Cred că mi-ar fi fost la fel de greu și în Moldova. Poate acolo erau aspectele diferite, însă responsabilitatea în a educa și crește un copil sănătos ar fi fost la fel.

DG: Povestește-ne despre cum este medicina și învățământul în Marea Britanie. Ce exemple poate lua Moldova de la țara în care te afli?

AA: Învățământul este o plăcere! Știi orele de matematică la care mergeam cu frică? Sau acea oră de sport care era preferată de toți doar pentru că nu stăteam drepți în bancă? Sau fața directorului școlii când te vedea că nu ești ca toți? Aici este exact opusul.

Copii merg cu cea mai mare plăcere la școala, învață matematica prin joacă, stau pe covoraș și citesc în cerc. Sunt cei mai buni prieteni cu directorul școlii, care îi întâlnește în fiecare dimineață la poartă. Au discuții cu profesorii despre ce au făcut în weekend sau unde urmează să călătorească. Vacanțele sunt dese și scurte. Chiar și vacanta de vară durează doar șase săptămâni. Copii sunt super încântați de a merge la școală; lucru care ne facem și pe noi ca părinți, să fim liniștiți si să ne putem fortifica timpul în care ei sunt la școală.

Medicina este gratuită, lucru mare în aceste zile. Iar modul de abordare și dăruirea pe care o vezi în spitalele din Marea Britanie sunt la superlativ. Aici oameni sunt tratați egal, pentru fiecare viață se luptă până în pânzele albe. Asistentele sunt binevoitoare și dispuse să îți facă șederea acolo cât mai plăcută, zâmbetul pe buze îl au chiar și atunci când dau o veste proastă, încercând cumva să diminueze șocul.

Moldova are multe de învățat de aici, și cumva se observă o tendință de a îmbunătăți lucrurile și la noi în țară. Însă, orice lucru diferit creează disconfort la început, iar noi nu avem răbdare cu noi. Nu ne putem oferi timpul necesar pentru o schimbare, vrem schimbarea peste noapte, lucru incert de altfel. Nu poți fi ca Marea Britanie, dacă nu accepți inovații, dacă nu accepți tendințele noi, dacă nu oferi posibilități celor care au puterea să schimbe ceva.

DG: Dar ce exemple poate lua orașele Chișinău și Ungheni de la Londra? Și aici mă refer la transport public, infrastructură, obiective turistice etc.

AA: Nu aș vrea să ia prea multe exemple de la Londra. Evident, transportul public ar fi ceva demn de urmat; infrastructura iarăși. Însă eu aș prefera Ungheniul meu să rămână așa cum este.

Orașul Ungheni este orașul meu de suflet, vorbesc cu o mândrie aparte despre el. Îmi place absolut tot ce este acolo: aleea de castani, parcul nostru mare și verde mereu, liceul meu, străduțele mici și ușor de străbătut. Îmi place să simt că acolo mă pot regăsi atunci când febra și agitația Londrei mă obosește.😊

Chișinăul, iarăși, este o emblemă a țării noastre. Este un oraș destul de accesibil dacă este să-l comparăm cu Londra. Turiștii străini îl apreciază așa cum este. De ce nu am face și noi asta?!

Crezi că Londra este perfectă? Nu, nici pe departe. Însă poporul își iubește capitala și niciodată nu accentuează negativul, încercă să promoveze doar frumosul, lucru destul de plăcut.

DG: Ești HR manager la o companie daneză. Cum ai reușit să te angajezi la această companie, respectiv care au fost posibilitățile de creștere în carieră?

AA: Da, așa este. În ultimii trei ani viața mea s-a împărțit între România, Londra și Copenhaga. 😊  Danemarca nu a fost niciodată de interes pentru mine, deoarece aveam o concepție greșită despre nordici, crezându-i duri și reci. Însă acest job mi-a oferit posibilitatea de a-i cunoaște și de a realiza că, de fapt, ei nu sunt doar statistic vorbind, cea mai fericită țară din lume, dar și în realitate sunt exact așa.

Specificul jobului m-a atras. Am aplicat, am avut interviul de angajare, după care lucrurile au curs firesc. Creștere în carieră nu am avut în acești trei ani. M-am angajat inițial ca HR Manager, însă m-am dezvoltat foarte mult împreună cu proiectele mele; am învățat enorm împreună cu angajații mei, am avut parte de experiențe unice alături de colegii mei. Ca oricare alt job, jobul meu cere și multe sacrificii. Călătoresc foarte mult, merg des în Danemarca, muncesc peste program, însă toate acestea nu se compară cu oportunitatea de a lucra în una din cele mai mari companii de profil din Danemarca.

DG: Ai participat la ultimele alegeri prezidențiale, respectiv parlamentare?

AA: Da, am participat și de fiecare dată o să merg la vot. Consider că este un drept și o responsabilitate a fiecărui cetățean.

Am votat la diferite consulate și ambasade; un lucru este identic peste tot, noi cei plecați, ne dorim mai mult să fie bine acasă, decât cei care locuiesc în Moldova.

DG: Autoritățile de la Chișinău promit reforme în țară, inclusiv încurajarea diasporei să revină în țară. Ai reveni în Moldova?

 AA: Aș reveni cu mare drag, însă nu acum. Poate cu altă ocazie. Jobul meu mi-a oferit posibilitatea să mă întorc pentru o perioadă, lucru care a fost foarte bine venit pentru mine și familia mea. Însă nu și pentru copii mei. Oportunitățile încă sunt limitate, șansele de a visa sunt mai mici; motiv pentru care vreau să îmi cresc copii oferindu-le oportunități și vise mărețe aici.

Distribuie articolul: