Anna Kournikova a publicat imagini rare cu partenerul ei de viață, Enrique Iglesias, și cei trei copii ai lor, de Ziua Tatălui, spre încântarea fanilor care au răsplătit-o cu multe inimioare la vederea simpaticelor fotografii. 

În prima dintre acestea, un selfie, artistul apare alături de fiul său, Nicholas. Puștiul este imaginea leită a părinților săi.

În celelalte două poze, Enrique poate fi văzut împreună cu fiicele lui, Lucy și Mary.

Anna Kournikova a transmis și un mesaj special odată cu postarea acestor fotografii: „La mulți ani de Ziua Tatălui, bărbatului meu @enriqueiglesias. Și tuturor taților!!!”.

Fanii au reacționat imediat în comentarii: „Te topești! Cât au crescut! Sunt superbi”,„Să fie tată este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat lui Enrique”, Aaaa, cât de frumoși! Cel mai bun tată”, i-au transmis aceștia.

Fosta tenismenă în vârstă de 43 de ani și Iglesias formează un cuplu de mai bine de 20 de ani.

Distribuie articolul: