Pentru a se dezvolta corect și sănăatos, fătul trebuie să primească de la tine nutrienții potriviți, așa că trebuie să fii foarte atentă la obiceiurile tale alimentare.

Când ești însărcinată, dieta ta este mai importantă ca niciodată, pentru că sănătatea ta și a bebelușului din burtică depind de ceea ce mănânci.

Iată care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac femeile însărcinate în ceea ce privește alimentația din această perioadă:

Mănânci “pentru doi”

A mânca pentru doi este cea mai frecventă gafă de dietă în timpul sarcinii. Da, alimentația fătului depinde de dieta mamei, dar asta nu înseamnă că ea trebuie să consume o cantitate dublă de alimente. În primul trimestru nu ai nevoie de calorii suplimentare, în al doilea ai nevoie doar de 350 de calorii în plus pe zi, iar în al treilea trimestru de 450 de calorii în plus pe zi. Doar dacă ești supraponderală sau subponderală poate fi necesar să mănânci mai mult sau mai puțin, în funcție de obiectivul tău de greutate.

Consumi prea multe alimente la o masă

A mânca prea mult în timpul sarcinii poate avea consecințe negative: instalarea diabetului gestational, risc de hipertensiune arterială și dificultatea de a pierde după naștere kilogramele acumulate în exces.

Chiar dacă are mai mereu o “foame de lup“, femeia însărcinată nu ar fi bine să mănânce cantități mari de alimente la o masă. Pentru o mai bună asimilare a nutrienților este de preferat să fie urmat principiul “puțin și des“.

Ronțăi între mese

Nu este grav că ronțăi între mese, mai grave sunt alegerile pe care le face! Biscuiții, chipsurile și covrigeii vor trebui înlocuți cu nuci, alune, felii de măr sau bețe de morcov ori ardei gras.

Sari” peste mese

Frica de îngrășare nu trebuie în niciun caz să o facă pe gravidă să țină dietă. În această perioadă este mai important să oferi corpului și implicit bebelușului nutrienții de care are nevoie. Deci nu sari peste mese pentru că acest lucru poate duce la niveluri instabile ale zahărului din sânge (glicemii) și poate provoca greață și varsături.

Cu cât este normal să te îngrași în sarcină

Femeile însărcinate cu un singur copil, se pot îngrășa cu un număr de kilograme care este stabilit în funcție de greutatea pe care o au, după cum urmează:

Subponderală: cu 13-18 kg; normoponderală: cu 11,5-16 kg; supraponderală: 7,5 – 11 kg; obeză: 5-9 kg.

În cazul femeilor însarcinate cu doi sau mai mulțti copii:

Subponderală: cu 17-25 kg; normoponderală: cu 14 – 23 kg; supraponderală: cu 14 – 23 kg; obeză: cu 11 – 19 kg.

Aveți grijă de sănătatea Dvs.!

Sursa: kudika.ro

Distribuie articolul: