Fosta jucătoare de tenis și numărul 4 mondial, Jelena Dokic, susține că a suferit abuzuri și violență fizică din partea tatălui său, Damir Dokic, care i-a fost și antrenor personal, se scrie într-un articol publicat de BBC.


Dokic spune că tatăl său o bătea și o biciua cu o curea din piele atunci când jucătoarea nu se antrena suficient de mult, provocându-i multiple vânătăi. Violența fizică era însoțită și de cea verbală, în urma căreia jucătoarea a început să se gândească la sinucidere. Despre toate aceste lucruri se relateză în noua cartea „De neînfrânt”, scrisă de Dokic însăși.

Jelena Dokic, născută în fosta Iugoslavia, s-a mutat în Australia unde a devenit jucătoarea profesionistă de tenis. Cel mai important moment al carierei sale a venit în 2000, când Jelena a ajuns în semifinalele Wimbledon după ce a învins-o pe Martina Hingis, numărul 1 mondial în acel moment. În următorul meci al semifinalelor, Jelena pierdut în fața lui Lindsay Davenport.

„După ce meciul s-a terminat, tatăl mi-a zis că sunt o nenorocire și o rușine. El nu mi-a dat voie să mă întorc la hotel”, a povestit Dokic, menționând că a fost nevoită să petreacă seara în sala pentru jucători, înainte ca s-o găsească femei de serviciu.

„Ele l-au chemat pe arbitrul și am fost nevoită să-mi găsesc un alt loc unde să-mi petrec noaptea – fără bani, fără cardul de credit, nimic”, a spus jucătoarea.

Lui Damir Dokic i s-a interzis acces la toate evenimentele de tenis feminin în 2000, când acesta a făcut un scandal în sală de banchete US Open, fiind nemulțumit de calitatea mâncării. Tot în 2000, Damir, învelit într-un drapel al lui Sf. Gheorghe, a început să strige la spectatorii Wimbledon și a spart telefonul unui jurnalist.

„Oamenii vedeau cum se comporta el, toată lumea știa despre incidentele de la Wimbledon, US Open, Australian Open. În această situație, mă așteptam ca cineva să vină și să mă întrebe, cel puțin, cum mă simt. Un singur cuvânt bun ar fi fost de ajuns, dar asta nu s-a întâmplat”, spune Jelena Dokic.

„Nu i-am înțeles nici pe cei din domeniul mass-media, deoarece tot ce făcea el era privit ca o glumă. Nu era deloc o glumă, pentru că era vorba de o fată de 14 și 15 ani care trăia cu această persoană.”

În cartea ei, Dokic povestește despre cum a fugit de acasă cu doar o valiză și o geantă cu rachete, la câteva luni după ce a transferat toate câștigurile ei pe contul tatălui. Despre asta, citiți pe Agora.md

BBC a încercat să vorbească cu tatăl jucătoarei, însă acesta nu a fost de găsit.

Sursa: Agora.md