Pandemia COVID-19 nu este doar o problemă de sănătate. Este un șoc profund pentru societățile și economiile noastre. După cum știm, aceasta a schimbat drastic viața de zi cu zi. Și în timp ce suntem cu toții în această situație, așa cum se întâmplă în orice criză sau pandemie, femeile sunt afectate de COVID-19 în moduri diferite și uneori mai puțin vizibile. Organizația UN Women oferă o listă formată din nouă moduri de a susține egalitatea de gen fără a părăsi siguranța propriei case.

Egalitatea de gen începe cu tine

1. Împarte grijile casnice cu toată familia

De la pregătirea bucatelor și curățenie, până la necesitatea de a aduce apă și lemne pentru foc sau îngrijirea copiilor și a bătrânilor, femeile efectuează de trei ori mai multă muncă casnică și de îngrijire neplătită decât bărbații. În timp ce tot mai mulți oameni și familii sunt izolate în casele lor pentru a opri răspândirea COVID-19, responsabilitățile de îngrijire sunt la un nivel record.

Asigură-te că fiecare membru al familiei are partea sa de responsabilități din munca casnică sau din procesul de îngrijire zilnică, neremunerată.

2. Informează-te despre COVID-19

Poți afla mai multe despre importanța aspectelor de gen în măsurile de reacție la COVID-19 și obține informații și analize actuale de la UN Women din publicația „In Focus: Gender equality matters in COVID-19 response” (În centrul atenției: aspecte ale egalității de gen în măsurile de răspuns la COVID-19).

3. Citește, urmărește, ascultă și distribuie istoriile femeilor

În timp ce stai acasă trebuie să fii în siguranță, să ai ocupație și o atitudine feministă. Citește o carte feministă care reflectă cât de diverse sunt cu adevărat experiențele femeilor din întreaga lume. Iată recomandările UE Women, pentru început. Găsește spectacole, podcast-uri, conturi pe rețele de socializare și filme regizate, scrise sau produse de femei. Consultă colecția „Because She Watched” (Pentru că a privit) de pe Netflix, care prezintă istoriile ce au inspirat femei.

4. Vorbește cu familia despre egalitatea de gen

Distanțarea socială presupune că, pentru multe familii din întreaga lume, casa devine o școală. Adăugă subiectul feminismului la programul de studii. Discutați despre egalitatea de gen cu prietenii și familia – în special cu copiii, băieți și fete.

5. Continuă activismul online

În întreaga lume, femeile sunt afectate în mod disproporționat de impactul social și economic al crizei coronavirusului, ceea ce accentuează inegalitățile de gen existente. Continuă să vorbești în favoarea drepturilor femeilor și egalității de gen prin aderarea la campania UN Women „Generația egalității” și prin exprimarea angajamentului în favoarea unui viitor egal pe rețele de socializare, folosind #GenerationEquality.

De asemenea, în pachetul pentru rețele de socializare #COVID19 al UN Women găsești fișe informative, materiale vizuale și videoclipuri despre #coronavirus și mesaje de solidaritate.

6. Contribuie și tu

Femeile au fost afectate puternic de COVID-19, deoarece constituie 70% din lucrătorii și lucrătoarele sectorului sănătății și social la nivel global și se află în prima linie în lupta cu pandemia.

Mai multe femei lucrează în economia neformală și dețin locuri de muncă mai puțin plătite, ceea ce presupune că au la dispoziție mai puține modalități pentru a se adapta la perturbările provocate de pandemie. Atunci când gospodăriile sunt sub presiune, de obicei crește incidența cazurilor de violența în familie, la fel ca și exploatarea sexuală. COVID-19 este cel mai probabil un factor pentru tendințe similare chiar în acest moment.

UN Women depune efort pentru a oferi sprijin tuturor femeilor aflate în prima linie în lupta împotriva acestei pandemii, promovând modalitățile de lucru flexibile pentru femeile care au în grija lor și alte persoane și prioritizând serviciile de prevenire a violenței în familie în bază de gen.
Te îndemnăm să contribui astăzi, accesând donate.unwomen.org

7. Educă-te

Distanțarea socială și auto-izolarea înseamnă mai mult timp pentru învățare. De exemplu, aici sunt cursurile online gratuite și în ritm propriu, oferite de UN Women.

De asemenea, poți face excursii virtuale și poți vedea în regim online exponate ale unora dintre cele mai renumite muzee din întreaga lume, de la Musée d’Orsay din Paris până la Muzeul Britanic din Londra, Muzeul Van Gogh din Amsterdam, Guggenheim din New York și multe altele.

8. Fă-ți partea ta, salvează vieți

Practică solidaritatea socială, cu distanță fizică! Indiferent prin ce experiențe treci acum, să știi că există și alte persoane care trec prin experiențe similare, încercând să se adapteze la această nouă normalitate.

9. Ai grijă de sănătatea ta mintală

Setează-ți o atenționare, care sa-ți amintească despre necesitatea de a lua o pauză de la știri. Găsește momente de fericire prin contactarea prietenilor și familiei, prin relaxare și practici meditative.

UN Women solicită guvernelor și factorilor de decizie să includă o perspectivă de gen în măsurile întreprinse, precizând modul în care sunt afectate femeile și răspunzând la întrebările cheie despre modul în care măsurile întreprinse și politicile lor vor avea impact asupra femeilor și fetelor.